Fereastra imunologică și testarea HIV
Din momentul infectării cu HIV a organismului, sistemul imunitar are nevoie de o perioadă de timp pentru a produce un număr de anticorpi suficient de mare pentru a fi depistat de testul HIV. Această perioadă nu este aceeaşi întotdeauna, în cele mai multe cazuri numărul anticorpilor este relevant doar după 1 – 3 luni de la momentul infectării. Perioada de timp ce trece din momentul infectării şi până când numărul anticorpilor anti-HIV este suficient de mare pentru a fi pus în evidenţă de către testul HIV se numeşte fereastra imunologică.
Un exemplu : dacă ieri a avut loc un contact sexual neprotejat care a dus la infectarea cu HIV, iar testul HIV este făcut astăzi, mâine sau chiar peste o lună, rezultatul negativ nu va fi 100 % sigur.
Marea problemă pe care o reprezintă această “fereastră imunologică” este ca în toată această perioadă, chiar dacă rezultatul testului HIV este negativ, persoana infectată este purtătoare de virus şi îl poate transmite.
Se recomandă că testul la HIV să fie efectuat la o clinică de sănătate, cabinet medical sau la o instituţie care oferă consiliere şi testare voluntară (VCT) HIV.
La nivel naţional există o reţeaua de testare HIV prin intermediul centrelor si laboratoarelor de epidemiologie din cadrul Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică.
CITEȘTE MAI DEPARTE:
- Cine ar trebui să se testeze pentru HIV?
- De ce să te testezi pentru HIV?
- Unde te poți testa pentru HIV?
- Unde mă testez gratuit în județul meu?
- Când să te testezi pentru HIV?
- Autotest VIH®
- Ce se întâmplă la o ședință de testare?
- Ce se întâmplă după un test HIV și obținerea rezultatelor?
- Campania „Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!”
Buna seara,
Am avut un contact sexual neprotejat cu o persoana care are mai multi parteneri sexuali, in urma cu 2 luni si o saptamana.Mi-am facut analizele HIV,VDRL hepatita C si B la 2 luni de la contactul sexual si au iesit negative.Doresc sa intreb cat de sigur este ca sunt sanatos, daca trebuie sa repet testul si daca exista testare gratuita in Timisoara.
Va multumesc!
Salut,
Testarea gratuita o puteti face la Directia de Sanatate Publica din Timisoara sau la spitalul de boli infectioase. Teoretic fereastra imunologica dureaza intre 3 si 6 luni, insa la spitalul de boli infectioase sau o clinica privata daca cereti un test de generatia a 4-a fereastra imunologica se reduce la 6 saptamani.
Cum esti omule?
Buna ziua. Am si eu o intrebare. In februarie am avut un contact cu un tip , el a venit luna următoare sa ma acuze pe mine de hiv , mi am facut analize cd4 pana in iunie negative, daca el are e posibil sa imi fi dat daca pana acum e negativ? Urmează să imi fac iar..Imi e frica
Buna ziua, Daca intr-adevar tipul era infectat la momentul in care ati intretinut relatii sexuale si nu ati folosit prezervativ, riscul exista. Sunt tot felul de nuante la care va puteti uita dar cel mai sigur este sa va faceti testul. Nu stiu cu ce medic ati discutat si daca ati facut doar aceste analize CD4 care tin de imunitate. In mod normal testul HIV care se face este Elisa si se confirma cu Western Blot, dar daca un medic va recomanda asta probabil ca stie mai multe detalii.
Am făcut la bioclinica toate , hiv 1. Hiv 2 ac+ag acela sa fie elisa? Numai Imi aduc aminte data întâmplării dar pana in 13 iunie cand am facut ultima analiza A fost negativ. Este importanta data întâmplării?
Buna ziua,
Conteaza data intamplarii pentru ca exista o fereastra imunologica in care anticorpii nu ies la analize. Din ce inteleg testul pe care l-ati facut este de generatia a 4-a, care este relevant destul de devreme.
Daca am inteles corect testul pe care l-ati facut este Antigen-Anticorpi HIV 1+2 Iata ce apare pentru testul facut de dvs ca informatie: Aproximativ la 2-6 saptamani dupa expunerea la virus, sistemul imunitar al persoanei raspunde prin producerea de anticorpi indreptati impotriva virusului, care pot fi detectati in sange. Pe masura ce infectia initiala se rezolva si nivelul anticorpilor HIV creste, atat nivelul de antigen al virusului, cat si al antigenului p24 scad in sange.
Anticorpii anti-HIV combinat si testul antigenului HIV reprezinta testul screening recomandat pentru HIV. Testul detecteaza antigenul HIV numit p24 plus anticorpii HIV-1 si HIV-2. Nivelul antigenului p24 si cantitatea de virus (incarcatura virala) cresc semnificativ la scurt timp dupa infectia initiala. La cateva saptamani dupa expunere, anticorpii HIV sunt produsi ca raspuns la infectie si raman detectabili ulterior in sange, facand acest test util pentru detectarea infectiilor la saptamani dupa expunere.
Numai Imi aduc aminte data întâmplării si asta ma sperie foarte tare
Daca a fost cu aprox doua luni inainte de tesare ar trebui sa fie ok
Prima testare a fost in 15 martie si ultima înainte de care urmează in iulie. Negative, neștiind data cand s a întâmplat mie frică
Erika, Inteleg ca ai avut o singura testare in martie sau a mai fost una inainte? Daca intamplarea a fost cu doua luni inainte de testare si ai facut testul Antigen-Anticorpi HIV 1+2, rezultatul era relevant. Inteleg ca urmeaza sa te mai testezi inca o data. Dupa acesta testare nu va mai fi nevoie sa repeti testul atata timp cat nu te mai expui. Deci vei putea fi linistita.
Întâmplarea a fost in Februarie numai stiu data si prima testare in 15 martie . Pe 14 martie el a a venit si m a a acuzat pe mine. De asta am facut testarea in martie . Apoi ultima gen a fost in in 13 iunie. Toate pana acum sunt negative .urmează acum la 5 luni Dar numai stiu data si asta ma sperie
Daca si cel pe care l-ati facut in iunie este acelasi test (Antigen-Anticorpi HIV 1+2) rezultatul a fost relevant. E important sa discutati cu un medic cand luati rezultatul. Eu cred din prezentarea pe care o are testul ca nu mai era nevoie sa va testati si in iulie dar e important sa urmati recomandarea unui medic.
Hei in luna aata in 20 am facut analiza tot acel tip Antigen-Anticorpi HIV 1+2) azi am primit rezultatul este negativ , mai are rost sa fac in august. Repet numai stiu data întâmplării raportului sexual din feb . In iulie ar fi 5 luni . Sa fac test de viremie arn hiv ? As putea fi infecatata ? Ma refer neștiind data cand s a întâmplat in feb . Multumesc
Buna ziua,
Daca testele au fost de generatia a 4 a fereastra imunologica se reduce la minim 6 saptamani. Cu toate astea, pentru linistea dvs. puteti repeta testul in august.
Imi e frica, am facut acelasi test pe care l am facut de la prima testare pana acum . Toate negative. Poate aparea boala in sine sida daca pe analiza este tot negativ? Gen sa fie direct la boala in sine?
Stiu ca am avut o candidoza bucala si aia ar fi la cei cu hiv. Mie frică ca ar putea fi boala in sine si sa fie prea tarziu
SIDA este cumulul de infectii oportuniste ce apare pe fondul unui sistem imunitar slabit ca rezultat a lipsei tratamentului pentru HIV. Daca toate testele au fost negative, inseamna ca sunt negative. Chiar si in stadiu de SIDA, rezultatele trebuiau sa fie pozitive. Candidoza bucală este destul de comună, aceasta poate aparea pe fondul consumului de antibiotice, sistemului imunitar slabit sau unele pilule contraceptive – prin urmare nu aveti de ce sa va faceti griji.
Am inteles , dar facand analize in date dintr o luna ne mai știind exact data in cat feb a fost actul sexual nu cred ca analizele is relevante , sau? Cica data e importantă sa pot face analiza ok dar eu numai o tin minte
Testele sunt relevante, chiar daca nu va aduceti aminte cu exactitate data.
Buna . Acum o săpt am facut sex cu un tip , protejat dar imi e frica sa nu se fi rupt prezervativul, ersm pe stop. Daca ar avea hiv este risc de a lua? Cand as putea sa ma testez
Buna,
Sangerarea menstruala in sine, nu creste riscul de contractare a virusului HIV de catre femeie. Menstruatia pesupune eliminarea mucoasei uterului care se pregatise sa primeasca un eventual ovul fecundat, iar daca nu l-a primit, atunci ovulul nefecundat este eliminat impreuna cu mucoasa. Prin urmare, sangerarea are loc in uter (prin desprinderea mucoasei de peretii uterului), nu in vagin, si doar trece prin vagin in drum spre eliminare. Insa, studiile arata ca in perioada menstruala, au loc anumite schimbari hormonale in corpul femeii, care o fac mai vulnerabila la contractarea HIV sau alte infectii cu transmitere sexuala. Imunitatea organismului este la nivelul cel mai scazut in timpul menstruatiei, creand o fereastra de oportunitate pentru intrarea infectiilor in organism.
In concluzie, riscul pentru o femeie de a contracta HIV in perioada menstruatiei este putin mai ridicat decat de obicei, iar recomandarea noastra este ca pe viitor sa fie evitate contactele sexuale la menstruatie, adaugand la toate motivele descrise mai sus si motive de igiena.
Este recomandat ca testul Elisa sa se faca la minim 3 luni de la contactul sexual posibil infectant, la Directia de Sanatate publica sau Spitalul de boli infectioase din judetul de domiciliu.
Buna ziua,
In august am avut contact sexual protejat cu prezervativ (atat oral cat si cel normal), si la aproape 5 săptămâni am facut testul HIV1/HIV2- anticorpi (Test screening), care a iesit negativ. Nu stiu daca testul a fost facut la momentul potrivit si nu cumva trebuia sa fac un alt tip de test. Credeti ca ar fi bine sa fac din nou testul? Si daca da, ce alt test exista care pot sa fac dupa 6 saptamani?
Multumesc mult pentru atentie
Daca intr-adevar ati folosit prezervativul si l-ati folosit corect, fara sa se rupa sau sa apara alte probleme nu ar trebui sa existe risc de infectare cu HIV. Testul pe care l-ati facut este ok. Va recomandam sa il repetati si la 3 luni ca sa treaca perioada de fereastra imunologica, in situatia in care a existat o expunere (folosirea prezervativului v-a protejat de o posibila infectare).
Multumesc pentru raspuns.
Nu am verificat prezervativul, de rupt nu a fost, “eventual” niste fisuri mici de tot pe care nu am observat(dar nu cred). Intrebarea mea ar fi daca fluidul vaginal ajunge pe piele si dupa ce prezervativul este dat jos poate sa ma infecteze? Adica dupa ce am dat jos prezervativul nu am facut dus imediat, si deoarece n-am reusit sa am orgasm am incercat cu masturbare fara prezervativ imdeiat dupa act. Virusul asa putea fi luat?
Imi e frica, deoarece cam de 1,5-2 saptamani tusesc, febra nu am dar parca sant racit care inca nu a trecut. Nu stiu daca aceste lucruri sint simptomele HIV-ului sa nu.
Nu reusim sa identificam unde cosiderati ca ar putea fi riscul de infectare, pielea este o bariera impotriva virsului HIV posibilitatea sa fi existat o cantitatea sufiecent de mare de lichid vaginal care sa se fi intins apoi in timpul masturbarii este foarte mica. Mult mai probabil este sa fie pur si simplu o raceala.
Mulțumesc frumos pentru promtitudine si profesionalism. Dupa o lunga perioada de frica in sfarsit am primit raspunsul pe care cautam. Va doresc toate cele bune si spor la lucru.
Cand am retras penisul mi sa retras si prezervativul pana la jumtatea penisului si apoi observat secretie vaginala la baza penisului.apoi m am sters cu servetele umede.la 2 zile au aprut simptome de gprnoree,testicule rosii .sunt sabse mari sa fi luat si hiv?
Buna ziua,
Va recomandam sa mergeti la un cabinet de dermato-venerologie pentru a beneficia de consultatia unui medic.
Testul HIV il puteti face la minim 3-6 luni de la momentul expunerii la comportamentul de risc.
Buna, ieri am facut analize de la actul de care spuneam mai sus .. actul sexual fiind in 1 oct eu am facut analize ac +ag p24 a iesit negativ, insa cd 4 485 . Mentionez ca inainte am avut ceva probleme la stomac si inainte o răceală, e posibil sa am hiv daca val cd 4 este asa ? Multumesc
Buna ziua,
CD4 poate sa fie scazut si din alte motive medicale, nu doar ca un rezultat al infectiei HIV. Va recomandam sa discutati cu un medic specialist.
Testele arn si sceening sunt relevante daca au fost facute la o luna si 2 săpt?
Cel mai bine discutati cu un medic sau cu laboratorul unde s-au realizat testele. In prezent daca laboratorul face teste de generația a IV-a infecția poate să fie detectată la minim 6 săptămâni de la expunerea la un comportament cu risc de infectare.
Buna ziua.
Viremia ARN Hiv1 la 54 zile de la contact a iesit nedetectabil.E relevanta aceasta analiza?
Mai e nevoie de test anti HIV?
Pentru informatii despre testele care măsoara viremia, va rugam sa contactati un medic infectionist. Un sipmlu test de generatia IV-a poate detecta la mimim 6 saptamani de la exounerea la comportamentul de risc.
Buna ziua, testele CMIA de la medlife sunt de generația 4? Mulțumesc !
Buna ziua,
Cel mai bine discutati cu cei de la MedLife, fiindca acestia detin aceste informatii si aveti dreptul sa primiti toate informatiile necesare.
Buna ziua!
Am facut doua teste de HIV generatia a 4-a, o data la 3 saptamani si o data la aproximativ 6 saptamani (40 zile), ambele negative.
Pot sa fiu relaxat pe tema aceasta?
Buna ziua,
Puteti sta linistit, daca era ceva, aparea pe testele de generatia a IV-a.
Buna ziua , am facut 4 teste Eclia la 1 luni, 2 luni , 3 luni , 4 luni..in urma unui contact protejat. Toate negative. Mai am de ce sa ma stresez ? Multumesc anticipat !
Buna ziua,
Puteti intreba unde ati facut testele daca sunt de generația a IV-a, acestea detecteaza la minim 6 saptamani de la expunerea la risc. Daca spuneti ca ati avut un contact sexual protejat, nu aveti de ce sa va faceti griji. Daca testele nu au fost de generatia a IV-a, puteti repeta pentru ultima data testarea la 6 luni.
Toate cele bune!
Neprotejat, s-a rupt prezervativul..si testele erau de generatia a 4 . ECLIA la Synevo.
Dacă au trecut 6 săptămâni de la contactul neprotejat si testele au fost de generatia a IV-a nu aveti de ce sa va faceti griji.
Testele prin metoda cmia abbott architect folosite de medlife sunt gen 4?
Buna ziua,
Poate sa fie si de generatia III sau IV. Important e sa discutati cu cei de acolo, pentru va putea da informatia corecta.
Toate cele bune!
Buna ziua, am efectuat test combo generatia 4 la 14 zile, 25 zile, 29 zile, 33 zile, 43 zile, rezultatul fiind negativ.
La 29 zile am efectuat si PCR RNA, rezultatul fiind nedetectabil.
Credeti ca rezultatele sunt conclusive?
Buna ziua,
Testele sunt relevante, sunteti negativ. Nu aveti de ce sa va faceti griji. Toate cele bune!
Bună ziua! Am făcut la 3 luni după un contact sexual testul hiv 1/2 antigen și anticorp și acesta a ieșit negativ. Este relevant? Mai este necesar sa repet testul? Mulțumesc de răspuns
Buna ziua,
Daca a fost cel antigen si anticorp e relevant, daca era sa aveti HIV, antigen-ul iesea de la minim 6 saptamani de a contactul sexual. Puteti sta linistita.
Am făcut sex normal protejat cu o prostituata. In timpul actului prezervativul s-au rupt și am retras penisul după 3-5 secunde. Exista riscul unei infecții cu HIV ? Pe penis nu aveam rani sau alte ulcerații vizibile. Sunt disperat.
Buna ziua,
Dat fiind ca a fost 3-5 secunde riscul este minim, teoretic ca infectia sa aiba loc, persoana trebuie sa aiba HIV si sa nu fie pe tratament astfel incat sa devina cu statutul de nedetectabila. In teorie, din ce povestiti, in lipsa ranilor deschise, ca transmisia sa aiba loc, pe langa factorii enumerati mai sus, o cantitate suficienta de lichid vaginal infectant trebuie sa intre prin uretra penisului, insa sansele sunt extem de mici ca asta sa se intample. Daca nu reusiti sa va linistiti, va puteti testa la minim la 6 saptamani de la expunerea la comportamentul cu risc, solicitand teste de generatia a IV-a(acestea nu detecteaza doar anticorpii, ci si antigenul – acesta din urma apare mai devreme).
Testul HIV 1 arn cantitativ este concludent la 35 de zile de la contact?
Buna ziua,
Daca testul a fost de generatia a IV-a(adica daca detecteaza si antigen-ul, nu doar anticorpii) atunci a fost concludent. Daca testul era mai de generatie mai veche(adica detecteaza doar anticorpii) atunci perioada de fereastra imunologica(cand testele nu sunt concludente) creste intre 3-6 luni de la expunere.
Încă o întrebare va rog.
Testul screening HIV1/hiv2 (AC+AG P24)
Negativ la 5 săptămâni este concludent?
Mulțumesc!
Buna ziua,
Acest test este de generatia a VI-a. Acestea detecteaza atigen-ul la minim 6 saptamani de la expunerea la risc. E necesar sa repetati acelasi test la o distanta minim o saptamana de cel anterior.
Testul PCR HIV 1 arn cantitativ negativ
Este concludent la 5 săptămâni?
Mulțumesc!
Buna ziua,
Testul pe care l-ati facut, masoara incarcatura virala(ce cantitate de virus aveti in sange), in mod normal nu e recomandat ca si varianta de testare, acesta fiind recomandat doar celor care sunt pozitivi de mult timp pentru a putea verifica daca tratamentul functioneaza. Daca un medic v-a recomandat sa il faceti, si a zis ca totul este okay, inseamna ca sunteti okay.
Test screening HIV1/HIV2 (Ac. + Ag. p24)…
Negativ👍
După 6 săptămâni si 3 zile am primit rezultatul acesta!
Pot sta liniștit?
Mulțumesc!
Buna ziua,
Da, puteti sta linistit. Testul este de generatia IV-a si acestea detecteaza antigen-ul care apare dupa 6 saptamani de la infectie.
Mulțumesc pt răspunsurile prompte!
Am citit toate răspunsurile si recomandările Dvs
pentru toți cei ce au avut nevoie de susținere in
momente grele!
M-au ajutat foarte mult sa trec peste anxietatea
legată de frica de HIV.
Mulțumesc încă o data!
Bună seara, am făcut un test la Regina Maria Antigen-Anticorpi hiv 1 +2 și a ieșit negativ la 3 luni de zile. Pot sta liniștit sau trebuie să îl repet?
Buna ziua,
Dat fiind ca detecteaza si antigen-ul, fereastra imunologica(perioada in care testul nu se pozitiveaza) scade la 6 saptamani de la expunerea la comportamentul cu risc de infectare. Cu alte cuvinte, da puteti sta linistit.
Salut, acum 2 sapt. Am avut contact sexual neprotejat, iar la 5 6 zile mi.a aparut o forma usoara de zona zoster. Este posibil sa fi luat o boala cu transmitere sexuala?
Buna ziua,
Cel mai bine discutati cu un medic venerolog.
Dacă testul screening hiv1/hiv2 ac+Ag p24 a fost negativ la 6 săptămâni,mai este necesar sa fac alt test mai târziu?
Multumesc
Buna ziua,
Nu, nu mai este necesar sa repetati alt test.
antigen negativ si anticorpi pozitivi ce înseamnă?
Cel mai bine discutati cu un medic specialist. In mod normal nu are cum antigenul sa iasa negativ si anticorpii pozitivi, fiindca antigen-ul apare inainte de anticorpi.
Buna ziua,
Dupa aprox. 3 luni(12 saptamani si 2 zile) de la o expunere la risc de infectare am facut test HIV la Regina Maria (denumire: Antigen+Anticorpi 1+2 (Ag-Ac HIV 1+2)) si aproape in fiecare luna, pana la 6 luni de la incident la Hiperdia (denumire:HIV1/HIV2- anticorpi (Test screening))in total facand 7 teste din care 1 la Regina Maria si celelalte 6 la Hiperdia. Toate testele au iesit negativ. Am fost la un doctor cu specialitatea de boli infectioase care mi-a zis ca totusi (chiar daca pana acum au iesit negativ) exista sansa (una foarte foarte mica) si procedura medicala zice ca acest test se face si la 1 an. Daca testul la Regina Maria a fost de generatia 4 iar celelalte de la Hiperdia, cred eu ca de generatia 3 (detectand numai anticorpi) mai trebuie refacut aceste teste? Va rog sa ma ajutati cu informatii ca simt ca nu mai rezist.
Multumesc anticipat.
Buna ziua,
Testele de generatia IV-a detecteaza la minim 6 saptamani de la expunerea la risc. Puteti sta linistit, nu mai e nevoie sa repetati testul. Testul HIV intr-adevar este recomandat sa fie facut cel putin o data pe an.
Bună ziua!Anul trecut am donat sânge,consideram că sunt sănătoasă. Donarea a avut loc la 95 de zile de la un contact sexual neprotejat(prezervativ rupt).Rezultatul Antigen-Anticorp HIV1/2 Negativ.Mă gândesc să repet testul,de data asta la cerere,am fost refuzată la donare,motivul fiind anemia feriprivă.Îmi fac griji degeaba?
Buna ziua,
Puteti sta linistita, testul pe care l-ati facut e de generatia a IV-a si daca erati pozitiva se cunostea de la minim 6 saptamani de la expunere pe test.
Bună ziua!Anul trecut am donat sânge,consideram că sunt sănătoasă,a fost la 95 de zile de la un contact sexual neprotejat.Rezulataltul testului Antigen anticorp HIV1/2,a fost negativ.In ulitimele câteva luni am avut candidoză vaginală.La următoarea donare am fost respinsă,motivul fiind anemia.Ar trebui să mă îngrijorez în privința relevanțeai rezultatului de la prima donare?
Testul este relevant, puteti sta linistita. Daca intre timp au mai existat si alte situatii cu risc de infectare, atunci testul nu mai e relevant.
Am primit un apel de la o persoana cu care am avut un contact sexual neprotejat si se pare ca persoana este Hiv pozitiv.
Citeam aici tipurile de teste anti-hiv facute si nu imi dau seama care e diferenta intre ele, par la fel toate.
Testul pe care mi l-am facut este ANTIGEN-ANTICORPI HIV 1+2 ( Ag-Ac HIV1+2 ). Testul l-am facut pe 12.Martie, primul contact sexual cu persoana in cauza a fost in data de 06.Ianuarie iar ultimul pe 02 Februarie. Cat de concludent este testul efectuat?
Testele de generatia a IV-a detecteaza si antigen-ul care apare la minim 6 saptamani de la expunerea la risc. Testele mai vechi detecteaza doar anticorpii care apar la 3-6 luni de la expunerea la risc. Testul pe care l-ati facut este concludent.
Testare hiv la 8 luni , fără nici o expunere in aceasta perioada , este relevant ? Trebuie repetat si la 12 luni ? Multumesc anticipat!
Buna ziua,
Este relevant, nu e nevoie sa mai repetati daca nu v-ati expus riscului de infectare.
100% ?
Da!
Testul hiv 1/2 Combo de la synevo negativ este relevant
100%? Precizez ca a fost făcut la 14 saptamani.
Mulțumesc!
Buna ziua,
Testul este relevant 100%.
Sex oral neprotejat cu o excorta..Am facut test Hiv1/hiv2 Ac +ag.p24 la 86 de zile de la contac.Adica 3 Luni fara cateva zile…Mia iesit negativ Vreau sa stiu ce tip de test este acesta ce generatie ???
Testul e de generatia a IV-a pentru ca detecteaza si antigen-ul, nu doar anticorpii – ceea ce inseamna ca detecteaza la minim 6 saptamani de la infectare. Cu alte cuvinte puteti sta linistit, nu sunteti infectat.
Buna am o intrebare am facut testul si mea aratat negativ dar inainte de asta am primit antibiotice poate sa fie testul fals
Buna ziua,
Antibioticele nu afecteaza cu nimic rezultatele testului.
Test Combo anticorpi anti HIV si ag p24 negativ la un an după contact este relevant?
Da, este relevant doar daca intre timp nu au mai existat situatii cu risc de transmitere.
Buna ziua
Un test facut la Hiperdia care detecteaza anticorpii numai ( HIV 1/2 – anticorpi – test screening) la aprox. 8 luni dupa o posibila infectare este concludent? Doctorii spun ca aceste teste trebuie repetate si la 1 an… Trebuie, sau pot sa stau linistit? Multumesc pentru rapsuns.
Recomandarea este facuta ca testarea HIV sa se faca la 1 an la modul general, insa daca nu au existat situatii cu risc de expunere, nu e nevoie sa mai faceti. Testul este concludent, puteti sta linistit.
Buna ziua.Am 10 teste negative la CDT Victor Babes(Ac/Ag hiv 1,2) toate negative la 1 saptamana(rapid),1 luna,2,4,5(rapid),6,8.10,12 luni si o saptamana
La 1 saptamana si la 45 zile toate analizele pt BTS…negative…sifilis si hepatite la 6,10,12 luni….negative.
Am trecut aproape prin toate simptomele hiv
Acum la 2 ani si 10 luni inca am ganglionii la cap…gat…subbrat…inghinali inflamati si uneori durerosi…gura uscata…limba crapata dureri musculare si articulare…cateva eczeme…
Exista posibilitatea ca in decurs de un an testele sa fie negative dar eu sa fiu infectat…si organismul meu nu a produs anticorpii pana la 1 an de la expunere?
Multumesc.
Buna ziua,
Nu este nevoie sa repetati testul…fereastra imunologica dureaza maxim 6 luni de la expunere, cu alte cuvinte sunteti negativ daca nu au mai existat situatii aflate la risc de infectare.
Buna,
Am facut un test de generația a 4 (Ac+ag p24) la 8 saptamani jumatate, rezultatul fiind negativ. E nevoie sa il repet dupa 3 luni sau pot sta linistita?
Buna ziua,
Dat fiind ca este de generatia a IV-a, nu mai este nevoie sa il repetati.
bună ziua! Testare făcută la 1 an după o expunere, rezultat negativ la testare, fără nici o expunere in aceasta perioada, este concludent testul ? Menționez ca am 10 testari făcute în aceasta perioada , la intervale diferite de timp și toate au fost negative.
Este valid doar daca nu au existat alte expuneri in aceasta perioada.
Mai trebuie repetat vre o unul?
Nu.
Buna ziua,
Testul screening HIV1/HIV2 (Ac. + Ag. p24)…
Negativ este relevant dacă a fost făcut la 6 săptămâni +/- 1 zi de la o eventuala infectare?
Mulțumesc
Buna ziua,
La minim 6 saptamani poate sa fie detectat antigen-ul, deci puteti repeta testul.
Buna ziua, am efectuat un test screening HIV1/HIV2 (Ac. + Ag. p24)…după 6 săptămâni fără o zi.
Rezultat negativ.
Pot sta linistit sau trebuie repetat.
Mulțumesc
La minim 6 saptamani fix poate sa fie detectat antigenul cu testele de generatia a IV-a, deci trebuie sa repetati testul.
Am făcut testul HIV la 4 săptămâni, 6 săptămâni și a ieșit negativ există totuși vreun risc sa am ceva … Îmi e frica maxim.
Depinde foarte mult de tipul de test folosit, daca este de generatia a IV-a(Ac. + Ag. p24) atunci nu mai trebuie repetat. Daca detecteaza doar anticorpii, trebuie sa il faceti la 6 luni dupa expunere.
Primul test a fost cel ce detectează anticorpi și a ieșit mai mic sau egal cu 5 , iar la 6 săptămâni am făcut cel de generația a IV-a care a fost negativ .Ceva simptome am avut probabil și că ma gândesc incontinu … Vreau sa mai repet testul macar odată , doar că am tot citit că e irelevant in primele 6 luni.
Daca testul de generatia a IV-a a iesit negativ la 6 saptamani, inseamna ca este negativ si nu mai e nevoie sa repetati. Este irelevant in primele 6 luni pentru testele mai vechi, nu pentru cele de generatia a IV-a.
La 6 saptamani si 6 zile de la expunere am facut teste de generatia a 4 a si a iesit negativ. Pot sta linistit sau trebuie sa îl mai repet odata?
Puteti sta linistit.
Am mai făcut un test și am primit rezultatul mai mic sau egal cu 0,7 acum rezultat nonreactiv , primul a fost mai mic sau egal cu 0,5 deci e o diferenta , nu ar fi trebuit să fie 0 daca nu am acești anticorpi în sânge ? O sa mai fac un test de generația a 4-a luni dimineață , să mă liniștesc e foarte stresant gândul acesta.
La cat timp dupa expunerea la situatia cu risc de infectare ai facut testul de generatia a IV-a?
Pai din 30.08 – 14.10 exact 6 săptămâni. Dar nu înțeleg valorile respective știu că de la 1 ești pozitiv și 0,9 in jos negativ dar daca nu as avea nimic ar trebui sa fie 0 nu ?Nu știu dacă persoana a fost infectata cu care am avut contact dar trebuie sa fiu precaut. Mâine dimineața merg și mai fac un test.
faceti testul de HIV, nu viremia. Sau gasiti un medic care sa va interpreteze rezultatele.
Test SCREENING HIV 1/HIV 2 (ANTICORPI + ANTIGEN P24) , acesta este de generația a 4 -a ?
Da
Am mai facut un test saptamana asta la 2 luni si o saptamana si a iesit negativ , test de generatia a 4 a … pot sta linistit ? sau trebuie sa mai repet la 6 luni ?
sunt doar 5 saptamani de la expunere, deci nu e valabil testul. Cel de generatia a IV-a e valabil la minim 6 saptamani de la expunere, mai poti face unul zilele astea sa vezi ce si cum, iar dupa la 6 luni nu mai trebuie sa faci
da, puteti sta linistit.
Deci sa speram ca e bine…
Am facut si la 3 Luni , testul de Generatia a -4- a si a iesit NEGATIV pentru siguranta mea , sigur nu am nimic ? Ca tot racesc des si nu inteleg de ce ca nu eram asa vulrenabil la raceli….
Sigur nu ai nimic, daca intre timp nu au mai fost comportamente cu risc de infectare.
Si am uitat sa mentionez…simt un disconfort la axila stanga de 2 luni.Ma tot gandesc la ganglioni..
Nu sunt specifice pentru HIV, pot aparea si in alte afectiuni.
Buna. Care e diferenta dintre testul Elisa si Celelalte? Eu am facut la 2ani dupa contact, un astfel de test la 2 clinici diferite dar nu zice nimic de ELisa ci prin Alta metoda ANTIGEN-ANTICORPI HIV 1+2 ( Ag-Ac HIV1+2 ) se cheama testul si celalalt HIV – COMBO (Ac 1/2 + Ag p24).
Diferite teste HIV funcționează căutând trei lucruri diferite:
• Proteinele de pe suprafața virusului (antigen / Ag) ca proteina 24 (numită p24).
• Un răspuns imun la virus (anticorpi / Ab).
• Material genetic de la virus (ARN HIV sau ADN).
Principalele teste HIV existente sunt următoarele:
• Testează doar antigen (teste p24). Acestea sunt rareori utilizate.
• Testează doar anticorp (Ab). Acestea sunt rareori utilizate datorită disponibilității mai recente a testelor comune Ag / Ab.
• Testele combinate cu anticorp-antigen. Acestea sunt cele mai frecvent recomandate teste. Acestea testează anticorpi plus p24.
• Testele de încărcare virală (testul PCR ARN)
Am făcut test hiv a patra generatie la 74 de zile de la o eventuală expunere. Rezultatul a fost negativ. Mai trebuie să îmi fac griji?
Nu. Sunteti negativ, nu mai e nevoie sa repetati testul.
Buna ziua
As avea si eu nevoie de o consolare””
Dupa Un contact oral neprotejat,am avut o durere in zona penisului care a persist at
Ceva vreme.am facut mai multe analize bts.toate au iesit bine,incluziv hiv testu eclia synevo. La o distanta de 92 zile de la presupusu contact.
Vreau sa mentionez ca pe parcurs am avut o gramada de simptome descrise infectiei hiv.sunt asa de panicat.datim va rog Un raspuns ce certitudie are acel test
Daca testele au iesit negative, puteti sta linistit, inseamna ca sunt negative.
Mai am ceva ganglioni mariti si ceva febra care persista de ceva vrem.sunt asa de panicat nu mai suport. Am facut mai multe analize de sange urina toate is OK. Am uitat sa precizez si durerile articulare .cat la suta pot fi sigur de testu facut la 3 luni?
daca a fost testul de generatia a IV-a, adica cel care detecteaza si antigenul si anticorpii, este 100% sigur.
Bună ziua!Testul hiv a patra generatie poate fi fals pozitiv din cauza anticorpilor covid 19? Anticorpii covid 19 pot influența rezultatul?
Buna ziua,
Nu afecteaza rezultatul testului.
Bună ziua
Am avut un contact neprotejat pe 1 ianuarie 2021 și imi este frică nu fiu infectat. Care ar fi pe care să îi urmez și când?
la minim 6 saptamani de la contact, va recomand sa va testati pt HIV folosind teste de generatia a IV-a care detecteaza si antigen-ul. Antigenul apare la minim 6 saptamani si anticorpii apar la intre 3-6 luni. Singura modalitate prin care poti vedea daca aveti HIV este testarea.
Buna ziua tot nu imi pot lua gandu de la chestia cu hiv.ma tot gandesc daca testu la 90 zile nu ii OK. Imi trec tot felu de nebuni prin cap,oare de la ce am atatea simptome de cateva lunI cu toate analizele perfecte.doar din momentu presupusului contatct au inceput problemele astea oare ce sanse is sa se pizitiveze testu dupa 90 zile va multumesc pt raspunsuri.si imi cer scuze pentru insistent!
Nu exista nicio sansa daca ati folosit testul de generatia a IV-a si nu ati avut intre timp alte expuneri cu risc de infectare. Este o temere a dvs. care se manifesta si prin semne fizice, va recomandam sa mergeti la un pisolog sa discutati.
Daca ar mai avea vreo relevata sa mai ma tested?
Puteti sa va testati de cate ori vreti, insa daca nu acceptati ideea ca sunteti negativ, o sa stati cu temerea asta la infinit.
Bună ziua!Dacă am făcut vaccinul pentru covid,pot să fac testul hiv a patra generatie? Afectează rezultatul?
Nu afecteaza rezultatul.
Multumesc!
Un test a patra generatie efectuat la 45 de zile este ok?
Da, este in regula.