Curs de formare în domeniul politicilor publice 06-09.12.2018

Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) are placerea de a invita toate organizatiile de pacienti si partenerii sociali (sindicatele), din Romania sa se inscrie pentru a participa la cursurile de instruire “Elaborarea politicilor publice” organizate in cadrul proiectulului “O societate civilă implicată în sistemul de sănătate şi protecţie socială”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Cod SIPOCA: 257, Cod MySMIS: 109810.

In cadrul acestui proiect vor fi organizate 3 cursuri destinate organizatiilor de pacienti si partenerilor sociali (sindicate), in vederea dobandirii de competente crescute in formularea si promovarea de propuneri alternative la politicile publice initiate de Guvern in domeniul sanatatii si protectiei sociale.

Organizatiile pot fi asociatii formate din pacienti cu diverse patologii iar partenerii sociali pot fi organizatii sindicale, organizatii patronale, precum si forme de asociere ale acestora cu personalitate juridica, din toate regiunile tarii. Prin organizatie de pacienti intelegem acele organizatii neguvernamentale formate in majoritate din pacienti sau care au in statutul lor obiective si activitati in interesul pacientilor.

Cele 3 cursuri se adreseaza reprezentantilor organizatiilor de pacienti sau partenerilor sociali care sunt implicati in activitatile organizatiei, desemnati sa participe la acest curs de catre conducerea organizatiei.  Reprezentantii pot fi angajati sau voluntari in cadrul organizatiei si trebuie sa faca dovada acestui lucru printr-o copie dupa contractul de munca/voluntariat.

O persoana nu poate participa decat la un singur curs iar din partea aceleiasi organizatii de pacienti pot fi delegate maxim 2 persoane pentru a participa la aceste cursuri. In cazul in care sunt organizatii care au inregistrate filiale (persoana juridica separata), se accepta ca filialele sa delege separat reprezentanti pentru aceste cursuri.

Fiecare curs are o durata de 3 zile si va aborda teme legate de: conceptul de politica publica, modele si tipologii, instrumente si tehnici in luarea deciziilor de politici publice, agenda publica/instututionala /media, procesul de elaborare si implementare a politicilor publice, contextul romanesc al politicilor publice, exercitii practice de formulare de politici publice, principii orizontale – dezvoltare durabila; egalitatea de sanse, nediscriminarea si egalitatea de gen. Cursurile se doresc a fi o platforma de schimb de experienta, de invatare, de aplicare practica, astfel incat organizatiile de pacienti sa devina organizatii puternice, performante in activitatea lor si cu o voce care sa se faca auzita in interesul persoanelor pe care le reprezinta.

Atributii ale participantilor la cursul de formare

  • participarea obligatorie la toate cele 3 zile de cursuri
  • insusirea informatiilor si tehnicilor prezentate in cadrul cursului si impartasirea lor in cadrul echipei organizatiei din care fac parte
  • colaborarea cu consilierul de specialitate si formare in politici publice dupa terminarea cursului pentru a primi sprijin si suport in formularea de propuneri de politici publice alternative, acolo unde vor dori sa faca asta
  • aplicarea informatiilor si tehnicilor insusite in cadrul cursului in procesul de elaborare de propuneri de politici publice alternative de la nivelul organizatiei din care fac parte

 Federatia UNOPA va acoperi pentru toti participantii la curs cheltuielile de training, cazare, masa, transport.

Numarul locurilor este limitat iar selectia participantilor se va face in functie de: ordinea inscrierilor, domiciliu – 20% Bucuresti-Ilfov, 80% restul tarii, nivel minim de studii – studii medii.

La final participantii vor primi diploma de participare emisa de organizatorul cursului.

Modalitate de inscriere

In acest sens rugam organizatiile de pacienti sa completeze si sa transmita catre Federatia UNOPA pana la 15.11.2018 ora 16.00, urmatoarele documente:

  •  Formular intentie participare cursuri instruire –  Prima sectiune a formularului de intentie este completata de repezentantul legal al asociatiei de pacienti /partener social, in care va face o scurta prezentare organizatiei, semnatura si stampila organizatiei, iar a doua sectiune va fi completata de catre persoana propusa sa participe la curs.
  • Nota de informare grup tinta GDRP– Este semnat de catre persoana propusa sa participe la curs
  • Copie dupa contract de munca/voluntariat in cadrul organizatiei pe care o reprezinta

Detalii despre proiect gasiti AICI.

Pentru inscriere va rugam sa trimiteti catre UNOPA prin fax sau prin email catalina.zaharia@unopa.ro / scanat, documentele pentru participarea la curs, pana la  15.11.2018 ora 16.00.

Informatii suplimentare: Persoana de contact Catalina Zaharia – Expert Grup Tinta,

E-mail: catalina.zaharia@unopa.ro,  Tel/fax: 021/319 93 29





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sponsori și
parteneri:

© 2009 Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Toate drepturile rezervate.