VIATA MEA CU HIV

Intre cei care discrimineaza din ignoranta si prietenii adevarati, seropozitivii din Romania duc o viata… aproape normala. O fata de 19 ani se confeseaza pentru revista “Psychologies” despre cum e sa fii studenta, sa fii fericita si sa ai planuri de viitor.

Viata mea cu HIV…. 

Eu bine, eu sunt o adolescenta ca oricare alta. Sunt stundenta in anul intai la Facultatea de Jurnalism. Imi place la nebunie. Imi mai place sa ma plimb, oriunde, fie in parc fie pe strazile aglomerate ale Bucurestiului. Imi plac cateii, imi place sa citesc in metrou cu Ipod-ul in urechi, imi plac lucrurile simple, dar profunde, imi place sa iubesc si sa mi se raspunda la sentimente. Sunt o fire OK, nu imi plac limitele si nici oamenii rai. Urasc sa mi se spuna ce sa fac si nu imi place sa renunt la lucrurile care imi plac.

Iata cum am aflat: eram mica, avem noua ani, zice mama. La clinica de unde imi luam tratamentul, am cunoscut un baiat de aceeasi varsta cu mine si cu aceeasi problema. El mi-a spus despre ce e vorba, de ce vin eu la clinica si de ce iau tratament zilnic. Ne-am jucat cu cuvintele (AIDS) si am ramas prieteni. Nu am avut nici o reactie deosebita. Am privit totul cu o liniste intalnita doar la copii. Cum nu stiam nimic despre virus sau ce presupune el, am avut timp sa imi „explorez“, cu ajutorul mamei, problema, sa imi dau seama despre ce este vorba, sa aflu si sa imi asum responsabilitatea pentru sanatatea mea din acel moment ina­inte. Ca sa imi fie bine.

Cand mi-am dat seama ca sunt diferita si ca sunt tratata diferit am plans, m-am marginalizat singura din prostie, mama nu voia sa ma mai lase la scoala. Nu suportam idea de a fi diferita. Acum insa, da. In general tinerii sunt mai toleranti si mai receptivi si vor sa invete. Ei discrimineaza mai putin. Colegii mei de liceu au fost foarte prietenosi si calzi cu mine atunci cand au aflat. Insa cei maturi nu au atata deschidere si intelepciune… Pe mine cel mai mult ma irita mila: „vai, e seropozitiv!“ „ce dramatic!“, dar e doar ceva pe fata.

Ma irita falsitatea. Mai sunt si oamenii curiosi, din lipsa de informatie. Eu am un iubit caruia i-am spus despre mine in primele doua luni ale relatiei noastre. El e sanatos dar sunt adolescenti care nu isi informeaza prietenul sau prietena despre aceasta problema. Intre cei seropozitivi, frica de a pier­de o relatie la care tii e foarte mare. Exista riscuri in a spune despre tine ca ai HIV. Nu stii cum reactioneaza oamenii, chiar cei la tii. Eu am avut norocul de a intalni un baiat care mi-a spus ca ma iubeste pentru ceea ce sunt. Si ii multumesc pentru asta. Merita sa spui adevarul dar nu stii cand merita si ceilalti sa afle. Eu cred ca vina pentru imaginea noastra negativa o poarta media. De-a lungul timpului, ai vazut vreodata imagini cu seropozitivi care sa arate normal?

Copilaria mea ca o carte de povesti

Cand esti mic lucrurile se intampla si trec foarte repede. Copilaria mea a fost exact ca o carte de povesti, pe care am citit-o repede, trecand peste emotii, ramanand doar cu amintirile. Iar despre prioritati… apoi aici lucrurile stau altfel, de mica am crescut cu aceste prioritati asa ca nu pot sa spun ca s-au schimbat. E foarte important pentru mine sa imi iau tratamentul, sa mananc sananos si sa ma odihnesc. A fi seropozitiv nu o iau ca pe o experienta de viata ci mai degraba ca pe o lectie, din care incerc sa invat in fiecare zi cate ceva ca sa pot supravietui virusului si, uneori, celor din jur.

Nu, nu vad viata in roz. Important e sa faci lucrurile care iti plac, te fac sa te simti bine, sa avem grija si de noi si de ceilalti, sa profitam de prietenia lor. Eu sunt o sociabila, abordez prima oamenii. E important sa traiesti viata la maximum sa nu faci acelasi lucruri zilnic, sa nu te sinucizi in rutina. Sa profitam de amintiri, de fapte, de cuvinte.

Cum ma vad eu

Perceptia mea despre mine: nu sunt frumoasa si nici perfecta. Nu sunt o persoana cu probleme… ci doar cu una mare care le creeaza celorlalti probleme. Ma incadrez in peisajul pestrit din Romania. Stiu de ce sunt capabila si niciodata nu am simtit ca trebuie sa ma dau la o parte din cauza statutului meu.

Cei din jur au devenit mai receptivi la auzirea cuvintelor „seropozitiv“. Asa ca lucrurile au mers bine pentru mine. Cine a vrut sa ma pastreze ca prietena a facut-o, cine nu, s-a pierdut undeva pe drum. Am invatat sa nu ma mai las afectata de unele gesturi. Doar antrenandu-ma am putut trece peste unele lucruri, cum ar fi perceptia gresita a celorlalti.

Niciodata nu mi-am facut prieteni tinand cont de statutul meu, ci pentru ca imi plac oamenii, cu bune si rele. Prejudecatile lor ma afecteaza, de­si­gur. Dar lupt impotriva lor cu a­ceeasi „arma“: indiferenta. Am invatat ca nu e bine sa ma confrunt cu oamenii si parerile lor gresite pe cont propriu. Insa imi place sa particip la campanii sau sa ajut cumva, pentru ca mentalitatea oamenilor privind problematica HIV/SIDA sa se schimbe. Din pacate prejudecati vor fi mereu. Daca nu in ceea ce priveste HIV/SIDA, in privinta oamenilor saraci, a homosexualilor. Pentru ca asa sunt oamenii… Eu nu am intampinat ceva atat de grav incat sa imi ramana intiparit in minte.

Iunie 2012





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sponsori și
parteneri:


© 2009 Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Toate drepturile rezervate.