Trăind cu HIV

Aş dori să vă informez că am două gemene din care una este bolnavă şi cealaltă nu, şi un băieţel în vârstă de 9 ani. Fetiţele au împlinit vârsta de 15 ani. Am aflat acum 6 ani de acest virus nemilos care a lovit multe familii printre care şi familia mea. Nu a fost uşor pentru mine când mi s-a dat această veste şi de atunci m-a frământat gândul cum îi voi spune despre boală şi când…

Am vorbit cu medicul care mi-a spus că momentan să spun că are hepatită B şi trebuie să ia pastile ca să se facă bine.
Această minciună după 12 ani ai copilului, nu mai este valabilă şi am fost nevoită să mă informez şi despre alte boli care nu au remediu. Aşa am început treptat ca să pregătesc terenul pentru momentul adevărului, ca să nu fie şocată.
I-am vorbit despre leucemie, cancer de sân, TBC etc. 


Eram la piaţă într-o zi de vară, cu fetiţa, şi ne bucuram de razele soarelui şi o priveam cu multă dragoste când deodată mi-a pus întrebarea: e ce boală am? În acel moment am crezut că am să leşin dar Dumnezeu e mare şi are grijă de noi, am noroc că sunt o persoană controlată şi râzând i-am spus: Dacă îţi spun te superi? La care fata mi-a răspuns că ar fi cazul să ştie ce boală are. În câteva secunde mi s-au perindat prin minte tot felul de gânduri, cum ar fi:
– dacă se sperie şi fuge acasă?
– Dacă vrea să se omoare?
– Sau în cel mai rău caz să se izoleze şi să se închidă în ea?


Tot râzând şi reamintindu-mi de celelalte boli netratabile, i-am spus că are virusul HIV, nicidecum SIDA, deoarece cuvântul SIDA sperie şi un adult, dar un copil.


Am aşteptat cu sufletul la gură reacţia ei. M-a şocat când râzând mi-a răspuns: Bine, numai atât? La care i-a răspuns că da, dar acum că este mare şi are 12 ani trebuie să fie conştiincioasă privind tratamentul care trebuie luat la ora exactă. Atunci i-am explicat să nu lase alt copil să pună mâna pe o rană de a ei sau să altui copil să muşte din mărul ei. 


Nici nu aveţi idee cât de mult face a să ştie adevărul şi ce conştiincioşi sunt în privinţa tratamentului şi cu cei din jurul lor. 
După ce i-am spus adevărul am făcut o înţelegere amândouă şi i-am spus că rămâne secretul nostru. A fost foarte fericită. I-am explicat că momentan nu putem să-i spunem şi lui soră-sa că s-ar putea ca în momente de ceartă, ca între fraţi, să-i strige „sidoaso”, cum am auzit la o familie între două surori. 


Tot venind pe la Asociaţie la şedinţă, fata s-a implicat şi după un timp a vrut să vină şi soră-sa. Nu m-a deranjat, dar îmi era frică să nu se afle adevărul, de acum având 14 ani. Mai veneau pe la noi copiii de la Asociaţie, care bineînţeles erau bolnavi. 


Vârsta pubertăţii şi-a spus cuvântul. Fetiţa sănătoasă s-a îndrăgostit de un copil bolnav. Şi atunci am început să duc o muncă de lămurire şi în acelaşi timp pregăteam terenul pentru adevăr. 


Când am considerat eu că este pregătită, i-am spus că sora-sa are HIV: Surpriza a fost aşa de mare pentru ea că a izbucnit în lacrimi şi nu o mai puteam opri şi tot întreba „De ce? De ce?” Brusc am simţit o schimbare totală la fată, s-a maturizat în gândire, a început să o protejeze pe soră-sa de muncile gospodăreşti, ce era mai bun îi dădea ei ca să se facă bine, o ajuta la teme. A înţeles că nu poate fi prietenă cu acel băiat, dar a spus că acordând-ui prietenia acum nu îl poate dezamăgi, dar ea o să fie foarte atentă de acum înainte.


Două obstacole le-am trecut, acum urmează al treilea, fiind fiul meu care a început să pună întrebări despre ce boală are sora-sa şi când se vindecă?


O mamă lovită sufleteşte şi necruţător de această boală.

Noiembrie 2004





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sponsori și
parteneri:


© 2009 Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Toate drepturile rezervate.