Prezentare proiect

                                                       swissro-centered-1-rgb

 

 

       “La pantofi ca ai lor, puteti face funda?

                                                                                             “Pantofii de seropozitiv pot fi greu de purtat in anumite momente, dar incercand acesti pantofi puteti descoperi o fereastra catre frumusete, creativitate, putere, dragoste, normalitate… un alt mod de abordare a vietii decat v-ati fi imaginat.

 “Pentru un moment putem alege sa intelegem…”

 

Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) in parteneriat cu Asociatia UNTEATRU a demarat incepand cu luna iulie 2013 proiectul “In My SHOES”, co-finantat de Elvetia prin intermediul Programului de Cooperare Elvetiano-Roman pentru reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse. Valoarea proiectului este de 245.710 CHF, din care 220 710 CHF reprezinta finantarea din partea Programului de Cooperare Elvetiano-Roman pentru reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (89,83%), iar diferenta de 25 000 CHF o reprezinta contributia solicitantului (10,17%).

Contextul proiectului:

HIV/SIDA este o problema cu impact considerabil asupra dezvoltarii societatii romanesti. Conform Raportului IBI Matei Bals, in 2011 numarul persoanelor seropozitive in Romania era de 10.903. Dintre acestea 6 631 sunt tineri, majoritatea infectati in sistemul sanitar in perioada anilor 90.

In contextul de dezvoltare caracterizat pe de o parte de presiune exterioara de izolare sociala, si pe de alta parte protectia excesiva de care au beneficiat in familie, dezvoltarea abilitatilor de viata independenta la tinerii seropozitivi a avut de suferit. Scoala, principalul furnizor de educatie  al comunitatii nu ofera programe de formare a abilitatilor de viata pentru tinerii infectati cu HIV/SIDA. Institutiile de stat aloca resurse foarte putine pentru programe de integrare sociala, pentru activitatile de cercetare a evolutiei fenomenului in Romania si aproape nicio resursa pentru activitati de prevenire si combatere a fenomenelor de discriminare si marginalizare. In acelasi context, asociatiile de pacienti dispun de resurse din ce in ce mai putine fiind nevoite sa compenseze printr-o implicare mai mare in derularea unor astfel de activitati si din ce in ce mai mult bazate pe voluntariat.

Obiectiv general: Cresterea premiselor de integrare sociala pentru persoanele seropozitive din Romania

Obiective specifice: 1. La finalul proiectului 140 de persoane seropozitive din Romania si-au dezvoltat abilitati de viata independenta si sanatoasa. 2. La finalul proiectului 22300 tineri din populatia generala sunt informati si sensibilizati cu privire la HIV/SIDA si drepturile persoanelor seropozitive.3:La finalul proiectului exista o retea de de institutii si ONG-uri, functionala in 16 judete si Bucuresti, care colaboreaza pentru promovarea si apararea drepturilor persoanelor seropozitive

Activitati:

A1 Atelier „4H+”:urmareste dezvoltarea abilitatilor care corespund modelului 4H (health, hands, heart, head) pentru tinerii seropozitivi

A2. Forum „Positive Health”:urmareste dezvoltarea abilitatilor care corespund componentei Sanatate (Health) a modelului 4H

A3. Realizarea materialelor de educare HIV/SIDA si a materialelor promotionale;

 A4. Campanie de educare HIV/SIDA „IN MY SHOES” : activitati de informare, sensibilizare si teatru social, tinerii fiind pusi in situatia de a experimenta, trairile unei persoane seropozitive

  A5.  Decizii pentru viata: o serie de 3 jocuri interactive cu sloganul „Decizii pentru viata”, asigurand componenta online a activitatilor de prevenire HIV.Jocurile online le va permite tinerilor sa exploreze si sa constientizeze consecintele propriilor decizii si comportamente.

A6 “Sub Lupa”- Cercetarea contextului de viata al persoanelor seropozitive din Romania: Pentru a putea  avea o imagine corecta asupra contextului de viata actual al persoanelor seropozitive, UNOPA va realiza cercetarea “Sub Lupa”. Raportul de cercetare va constitui baza de plecare a discutiilor in dezbaterile „HIV/SIDA o problema a comunitatii”.

A7 Dezbateri „HIV/SIDA o problema a comunitatii”:vor avea ca scop identificarea situatiei si problemelor persoanelor seropozitive nivelul fiecarui judet, stabilirea directiilor de actiune pentru perioada urmatoare.Fiecare dezbatere se va concretiza intr-un raport.

A8. Suport pentru cresterea capacitatii UNOPA si a asociatiilor de persoane seropozitive incluse in proiect:organizarea unui seminar de „Planificare strategica”, achizitionarea a 21 de seturi de echipamente, includerea a 21 de sectiuni noi pentru prezentarea proiectului si a asociatiilor de persoane seropozitive pe site-ul UNOPA

A9. Monitorizare si evaluare: sesiuni de monitorizare si asigurare a suportului pentru activitatile din Campania de educare HIV/SIDA „IN MY SHOES” si intalniri lunare ale echipei de proiect.

 A10. Promovarea proiectului: conferinta de lansare si conferinta de inchidere a proiectului

Grupul tinta:  persoanele seropozitive din Romania si tinerii din populatia generala

Principalele rezultate asteptate ale acestui proiect:

–      140 de tineri seropozitivi isi vor dezvolta abilitati de viata independenta si sanatoasa

–      22300 tineri din populatia generala sunt informati si sensibilizati cu privire la HIV/SIDA si drepturile persoanelor seropozitive, prin 440 de actiuni in comunitate in cadrul Campanei In My SHOES

–      80 de voluntari au fost instruiti pentru desfasurarea de activitati de informare si teatru  social

–      A fost realizata o cercetare a contextului de viata al persoanelor seropozitive din Romania

–      Colaborarea intre institutiile si asociatiile din 16 judete si Bucuresti  a crescut prin organizarea de dezbateri si initiative comune pentru promovarea si apararea drepturilor persoanelor seropozitive

–      Capacitatea de a furniza servicii pentru promovarea si respectarea drepturilor persoanelor seropozitive a crescut pentru 20 de asociatii de persoane seropozitive din 16 judete si Bucuresti

Click pentru a vizualiza:

Prezentare In My Shoes

Plan de activitati_UNOPA site

Mai multe detalii despre finantator si programul de finantare:

www.swiss-contribution.ro

www.swiss-contribution.admin.ch/romania





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sponsori și
parteneri:

© 2009 Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Toate drepturile rezervate.