HIV/SIDA și angajarea la un loc de muncă

 

Ce trebuie să știi atunci când îți cauti un loc de muncă

Conform legislației din Romania privind munca există anumite domenii în care testul HIV poate fi recomandat de medicul de medicina muncii, dar în cele mai multe cazuri testarea HIV nu implică faptul că o persoană nu poate profesa în domeniul respectiv. Sunt domenii, de exemplu cele sanitare unde exista un risc de infectare HIV, în aceste situații infecția cu HIV este considerată “boala profesională” și este important să se știe dacă a fost contactată la locul de muncă sau nu. În alte domenii se consideră că este nevoie de o anumită stare de sănătate pentru a putea respecta condițiile de muncă si pentru a asigura siguranța angajatului, cum este cazul șoferilor de tir, care au un program de lucru prelungit – nu se recomandă angajarea persoanelor aflate în  stadiul SIDA.

 

Cine e obligat prin lege să păstreze confidențialitatea diagnosticului?

Conform legii nr.584 din 29 octombrie 2002 confidențialitatea privind diagnosticul cu HIV/SIDA este obligatorie pentru:

  • Angajații rețelei sanitare(inclusiv medicii de medicina muncii, nu au voie să le transmită angajatorilor diagnosticul)
  • Angajatorii acestor persoane(departamentul de resurse umane este obligat prin lege să păstreze confidențialitatea diagnosticului și să nu îți informeze colegii de muncă)
  • Funcționarii publici care au access la aceste date

 

În ce profesii se cere testarea HIV periodic sau la angajare?

În România, testarea HIV la angajare este solicitată la angajare pentru următoarele domenii:

  • industria farmaceutică,
  • personalul din unităţile de coafură, frizerie, masaj, cosmetică (manichiură şi pedichiură),
  • personalul sanitar elementar, personalul de îngrijire,
  • personalul care îngrijeşte persoana cu handicap şi asistentul maternal,
  • personalul sanitar superior şi mediu,
  • personalul din transport rutier.

În prima etapa a procesului de angajare, angajatorul realizează dosarulul angajatului. Dosarul cuprinde documente referitoare la competențe, abilități și calificări ale angajatului pentru ocuparea postului respectiv: CV, diplome de studii, fișa de aptitudini de la medicul de medicina muncii, etc

Pentru obtinerea fișei de aptitudini angajatorul poate recomanda un medic de medicina muncii cu care instituția/firma colaborează sau viitorul angajat caută un medic de medicina muncii.

Ce se întâmplă la medicina muncii?

În baza unui examen medical, medicul de medicina muncii analizează starea de sănătate a viitorului angajat în concordanță cu specificațiile postului și eliberează o fișă din care selectează “APT, APT CU RESTRICȚII, INAPT TEMPORAR sau INAPT” pentru postul respectiv. Este important de știut că o persoana își poate declara statutul HIV medicului de medicina muncii sau acesta poate avea acces la informații referitoare la statutul HIV al unei persoane prin documentele solicitate de la medicul de familie, dar medicul de medicina muncii nu are dreptul să informeze angajatorul cu privire la statusul HIV și nu are voie să treacă în documentele pentru angajator nicio informație referitoare la situația medicală a persoanei. Singurele informații care se regăsesc în documentele eliberate de medicul de medicina muncii fac referire la capacitatea de munca (APT, APT CU RESTRICTII, INAPT, etc) și la condițiile de muncă. Deși legislația din Romania prevede că singurul care poate furniza documente pentru angajare este medicul de medicina a muncii încă se intampla ca angajatorii sa solicite la dosarul angajatului, și o adeverință eliberată de medicul de familie. Acest lucru se întamplă ca urmare a faptului că legislația permite adăugarea la dosarul angajatului a altor documente pe care angajatorul le consideră relevante coroborat cu faptul că legislația privind medicina muncii recomandă solicitarea de către medicul de medicina muncii a unui referat de la medicul de familie care să stea la baza completarii documentelor referitoare la medicina muncii.

Medicul de familie căruia i se solicită o astfel de adeverinta se află într-o situație dificilă întrucât nu poate furniza informații cu privire la capacitatea de munca (apt, inapt, etc) dar formatul de adeverința prevede furnizarea de informații medicale. În această situație medicul de familie consideră că este responsabilitatea persoanei care solicită o astfel de adeverință ca ea să fie livrată personalului medical, în această situație medicul de medicina muncii, și nu departamentului de resurse umane al institutiei/firmei.

Chiar și în situația în care adeverința de la medicul de familie ajunge la departamentul de resurse umane, acesta este obligat să păstreze confidențialitatea. Prin urmare dacă se ajunge la o astfel de situație este important ca viitorul angajat sa atragă atenția personalului de resurse umane cu privire la acest aspect.

Ce se poate face dacă nu au păstrat confidențialitatea?

Dacă medicul de medicina muncii și/sau angajatorul a încălcat confidențialitatea, te poți adresa instanțelor de judecată competente și/sau poți face o sesizare la Consiliul National pentru Combaterea Discriminări și/sau Avocatului Poporului.

 

Le poți spune și colegilor de muncă?

Decizia de a dezvălui statutul HIV la locul de muncă este o alegere personală care poate avea atât un impact pozitiv, cât și un impact negativ, deci gândește-te cu atenție la argumentele pro și contra.

Un avantaj al dezvăluirii statusului la locul de muncă este că se poate crea o rețea de suport cu colegii tăi. În legislația românească, dacă îți depui certificatul de încadrare în grad de handicap la resurse umane, ești scutit de plata impozitului pe venit de 10% din venitul net și angajatorii au anumite facilități fiscale.

Pe de altă parte, spunând oamenilor că ai HIV sau SIDA te poți expune riscului discriminării și a stigmatizării. Tocmai de aceea, dvs. sunteți singura persoană îndreptățită să se auto-dezvăluie sau nu.

Frica poate duce la comportamente negative față de dumneavoastră, mai ales atunci când oamenii nu au informații corecte privind HIV/SIDA. De exemplu, în România, cel mai recent studiu demarat de IRES și CNCD în anul 2019 cu titlul “Discriminare și discurs al urii în România” arată faptul că raportarea identitară cu caracteristici diferite se face preponderant după starea de sănătate(61%).

58% dintre români se tem de tot ce este diferit și manifestă un grad ridicat de neîncredere față de persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA. Scala distanței sociale, reprezentată în studiul menționat mai sus, arată că 27% dintre români nu acceptă ca o persoana care trăiește cu HIV/SIDA să le fie rudă, iar 23% nu le acceptă în rețeaua de prieteni.

Dacă decizi să dezvălui unuia sau mai multor colegi de muncă, gândește-te cu atenție ce oameni alegi în a le spune despre statusul tău medical. Decizia este una personală și este bine să ai deja un plan în minte.





62 de răspunsuri la “HIV/SIDA și angajarea la un loc de muncă”

  1. Joko spune:

    I am an Indonesian with HIV who want to live and work in Romania. How can I get hiv treatment as a immigrants?

    • admin spune:

      You need a medical insurance, if you have a a job, you have automatically a medical insurance. After this you need to go to any infectious disease hospital.

      • Fcsd spune:

        Hey im new student here im from Syria how can I get a treatment from Brasov

        • admin spune:

          Hey, you must go to the Infectious Diseases Hospital from Brasov and talk there with doctors.
          Adress: Strada Mihai Viteazul 9, Brașov

  2. Andra99 spune:

    Poti lucra in sistemul sanitar daca esti infectat cu Hiv?

  3. Andrei spune:

    Am trecut de interviu si urmeaza sa ma angajez la o fabrica de medicamente, Mi e foarte teama de medicina muncii, am vazut ca este posibil sa ceara test hiv. Daca o fac, este motiv de a ma declara inapt de munca pt industria farmaceutica? Asta nu inteleg din lege

    • admin spune:

      Nu este motiv pentru inapt, cel mult ar putea sa dea un apt conditionat, sa spuna fabricii sa respecte precautiunile universale. Nu am mai avut cazuri, sper sa nu ceara test sau sper sa fie ok medicul. Daca nu, ii putem acuza de discriminare. In niciun caz nu are voie sa spuna patronilor.

  4. Andrei spune:

    Din pacate mi au facut testul .Acum astept decizia medicului de medicina muncii. Nu prea mai am mari sperante.Va tin la curent

  5. Colanel Loredana spune:

    Și eu as dori sa mă angajez k femeie de serviciu la un restaurant și nu poate să mă iak eu am HIV este bine k am spus

  6. Stefy spune:

    Bună,eu sunt înscrisă la un curs de unghii și trebuie să mă și angajez.Doctorul de familie pe orice adeverinta îmi scrie boala.Eu sunt în urma tratamentului NEDETECTABIL. Care sunt procedurile și ce ar trebuii sa scrie pe adeverinta medicul de familie??

    • admin spune:

      Buna ziua. Pentru cursul de manichiura medicul este obligat cumva sa spuna diagnosticul, pentru ca este un domeniu in care, in mod normal, ar trebui sa faca testul HIV la inceperea cursului.

      • Mira spune:

        Sunteti manichiurista? Nu stiu cand a fost postat mesajul dar as spera sa il vedeti. As vrea sa imi fac manichiura. Eu insami am Hiv de anul trecut am fost infectata cu intentie din pacate si caut un salon unde sa pot merge linistita si sa am parte de o doamna care se pricepe si daca vreau un model anume. Va multumesc.

  7. Mario spune:

    Bună ziua!Eu sunt persoana cu HIV și as vrea sa ma angajez cu carte de muncă.Acum beneficiez de indemnizatie de handicap,indemnizatie de insotitor,de hrana și pensie de invaliditate.Daca renunt la pensia de invaliditate pt angajare pot beneficia în continuare de celelalte venituri?Mulțumesc anticipat.

  8. Sarbu ionel spune:

    Bună ziua sunt persoana cu hiv am lucrat ca vânzător legume fructe piata mica mai am voie sa ma angajez

    • admin spune:

      Bună ziua! Aveți voie să vă angajați.

      • Hehehes spune:

        Bună ziua!sunt o persoana cu HIV nedetectabil și sunt si sub tratament de când m am născut.As vrea să ma angajez ca Psiholoaga sau asistenta sociala,e posibil?nu afectează deloc faptul că am Hiv cu angajarea in unul dintre domeniile astea?

        • admin spune:

          Buna ziua! Nu va afecteaza deloc, conform legislatiei. Pentru si mai multa siguranta, e bine sa nu spuneti la serviciu, ca nu e cazul.

  9. Anamaria spune:

    Este obligatoriu sa declar diagnosticul la controlul medical periodic dacă lucrez in IT?

  10. Marius spune:

    Buna ziua , Urmeaza sa ma duc sa ma duc la vizita medicala , as dori sa ma angajez ca lucrator comercial , se poate sa ceara testul Hiv

    • admin spune:

      Buna ziua! In teorie, nu ar trebui sa va ceara, dar au mai existat cazuri in care firme de medicina muncii au cerut mai multe analize decat era necesar, pentru a factura mai mult fimei care angajeaza. Nu aveti cum sa stiti daca nu va duceti, e foarte probabil sa nu ceara. Iar daca cere si afla ceva, trebuie sa tina confidential.

  11. Mihai spune:

    Buna ziua ! Sunt persoana cu HIV nedetectabil și sub tratament de când m am născut .Pot să dau la medicina și să am un post de chirurg fără complicații ?

    • admin spune:

      Buna ziua! In teorie asa ar trebui, puteti sa dati la medicina si ar trebui sa o practicati, sub monitorizarea stricta a viremiei, cum se procedeaza in alte tari. In Romania insa este multa lipsa de educatie, chiar si la medici, asa ca va veti putea trezi cu medici, colegi, care sa spuna ca nu aveti voie sa operati, ca asa li se pare lor.

  12. Mmm spune:

    O antrenare o persoana infectată cu HIV pentru discriminări unde trebuie sa mearga

    • admin spune:

      Buna ziua! Puteti sa depuneti o plangere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării C.N.C.D.

  13. Claudiu spune:

    Buna ziua. Sunt asistent medical si sunt seropozitiv nedetectabil. Insa sunt restrictionat de la anumite manopere medicale . Este normal? Si inca o intrebare : in ce tari imi pot practica meseria de asistent fara sa am vreo restrictie?

  14. Daniel spune:

    Vreau sa ma angajez la livrat pița. Poate sami refuze cererea daca sunt infectat?

    • Moderator 1 spune:

      De ce trebuie sa le spui ca esti infectat? Legal nu au voie sa te respinga, insa se vor speria si vor alege alt candidat, ca lumea e putin educata.

  15. Marcel spune:

    Buna ziua.
    La angajare sunt obligat sa anunt angajatorul ca sunt infectat cu HIV/SIDA?

    • Moderator 1 spune:

      Nu, nu aveti aceasta obligatie. Sunt insa cateva domenii unde se face testul HIV la angajare si sunt si niste domenii unde infectia HIV pune bariere in a lucra acolo, de ex in magistratura, armata, pompieri, etc.

  16. Cosmina spune:

    Buna ziua eu daca am HIV eu pot sa iau pensie invaliditate și indemnizație de handicap
    Eu iau decât indemnizație hrana puteți să mă ajutați eu am HIV de 7 ani

  17. Cosmina spune:

    A da m-am uitat nu pot sa iau pensie invaliditate nu mai am nevoie de ajutor mersi

  18. Meh spune:

    Ce se întâmplă după ce se anunță statusul HIV către medicina muncii? Va fi și medicul de familie informat sau angajatorul? Nu este vorba de o meserie care necesita testare regulată. Am o prietena căreia îi este frica să anunțe la boli infecțioase pentru nu știe ce fel de repercusiuni vor fi.

    • admin spune:

      Teoretic nimeni nu informeaza pe nimeni, practic e posibil ca angajatorul sa mai afle cateodata. Ati scris ca ii e frica sa anunte la boli infectioase? Ce anume? Medicina muncii nu e la infectioase.

  19. Alexandru spune:

    Am fost la medicina muncii pt a mă angaja ca șofer,precizez că sunt sub tratament ,nedetectabil, ce rost are sa mă de-a apt condiționat și pe lângă că trebuie să merg de cateva ori pe an pt monitorizare la spital ,dupa medicamente,ma mai poarta si medicina muncii la fiecare 3 luni,azi maine nu mai am timp sa merg munca,plus că o să se ridice semne de întrebare de ce mă tot da apt pt 3 luni ,e normal așa ceva ?
    Oricum nu mă vindec și atunci la ce naiba tot trebuie sa merg sa îmi mai amintească și medicina muncii că am hiv din 3 in 3 luni,nu ar fi mai simplu sa îmi scrie pe frunte HIV?

    • admin spune:

      Asa cum am vorbit si la telefon, este un ordin al Ministerului Transportului privind sanatatea soferilor profesionisti.

  20. Laura spune:

    Buna.Poti lucra ca si manichiurista daca ai hiv?

    • admin spune:

      Legal, da. E un domeniu unde se cere testul HIV la angajare, dar nu inseamna ca nu poti lucra, teoretic medicul de medicina muncii ar trebui sa dea apt, cu accent pe respectarea precautiunilor universale. Practic s-ar putea sa dai de medici de medicina muncii care nu inteleg, care spun patronului, etc. Iar daca patronul afla, va fi dificil, ca se va teme ca ii pleaca clientela. Dar incearca, nu trebuie sa le spui, poate nu fac testare HIV, etc.

  21. Popa Elena spune:

    Bună seara sunt purtătoare de HIV dar sunt nedetectabila,și am pensie de invaliditate gradul 3… cu drept de munca 4 ore,,pot sa mă angajez in restaurant…. adică ospătăriță???este legal?

    • admin spune:

      Este legal, poti lucra daca ai HIV in majoritatea domeniilor, cu mici exceptii, armata, SRI, magistratura. Nu esti obligata sa comunici diagnosticul angajatorului, nu e treaba lui. Contractul de munca trebuie sa fie pe 4 ore, ca sa nu pierzi pensia de invaliditate.

  22. George spune:

    Bună ziua!!!…Aș dori și eu un job ,în așa fel..în cat să fie compatibil cu tratamentul meu de HIV nedetectabil;îmi doresc extrem de mult ca să-mi câștig existența și eu așa cum pot…Cineva ma poate ajuta în domeniul acesta?…Vă mulțumesc tuturor!!!

  23. Andreea spune:

    Bună ziua ,sunt infectată cu HIV de un an și ceva sunt sub tratament de mult timp,aș vrea să fac un curs de asistență medicală doar ca nu știu dacă am voie să devin asistent medical

    • admin spune:

      Voie aveti sa faceti cursul si chiar sa practicati. Insa este posibil sa aveti dificultati, sa va ceara adeverinta de la medicul de familie la curs sau sa va faca test, la fel, la angajare, e un domeniu unde se face test. Iar daca spuneti, depinde peste cine dati.

  24. Marius spune:

    Bună poți lucra în poliție dacă ai HIV ?

  25. Marian spune:

    Bună ziua ! Sunt o persoana declarata cu virusul HIV, și lucrez ca infirmier intr-un centru pentru bătrâni, sunt obligat sa anunț angajatorul ca am hiv ? Ma poate afecta la locul de munca ?

    • admin spune:

      Complicata situatie. Eu nu gasesc obligatia de a spune in legislatie. Insa e un domeniu unde medicul de medicina muncii ar trebui sa ceara testul HIV anual. Tot el este obligat sa pastreze confidentialitatea, insa de multe ori se sperie si ei. De lucrat in domeniu aveti voie, sunt chirurgi care lucreaza. Insa daca afla patronul, s-ar putea sa se sperie, e bine sa nu afle. Ati facut medicina muncii?

  26. Ana C spune:

    Buna. Daca am HIV pot profesa ca medic de familie?

  27. Yri spune:

    Bună ziua , aș vrea să dau la medicină , se poate practica , sunt detectabil . Vă rog să mă îndrumați

    • admin spune:

      E o discutie lunga. Legal, se poate practica. In alte tari e reglementat clar, ca daca esti nedetectabil, poti face orice manevra medicala. La noi nu e reglementat clar, se lucreaza la asta. Dar sunt medici si asistente cu HIV care lucreaza, singura discutie e cu medicul de medicina muncii, sa nu fie vreun incuiat. Deci succes la examen la medicina. Insa va rog rezolvati cu acel detectabil, nu e bine sa fie detectabil.

  28. Mihai spune:

    Se poate lucra în SRI, SIE și corpul diplomatic al României dacă am HIV?Menționez ca sunt nedetectabil.

    • admin spune:

      Din ce stim noi, regulile lor medicale nu permit angajarea unei persoane cu HIV. Dar va rog verificati normele lor de examen medical.

  29. Yna spune:

    Pot lucra într-un market pe mezeluri dacă sunt nedetectabil ?am fost la medicul de familie și a spus că este obligată să scrie diagnosticul . Nu ar trebui sa fie confidential

    • admin spune:

      Ar trebui sa fie confidential. Puteti lucra in market. Insa medicii nu au reguli clare legate de confidentialitate. Mai vorbiti cu ea, explicatii ca va face rau. Daca nu vrea, schimbati medicul, dupa ce va asigurati ca urmatorul nu va trece diagnosticul.

      • Yna spune:

        Mi-a zis că sunt un pericol dacă mă pune cei din Market pe carne .mezeluri. etc că trebuie să lucrez cu cuțitul și sunt un pericol pentru clienți …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sponsori și
parteneri:

© 2009 Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Toate drepturile rezervate.