Gelul anti- HIV va apare in 3-4 ani

Directorul UNAIDS a anunţat oficial apariţia gelului vaginal anti-HIV în termen de 3-4 ani

Geneva, 4 aprilie 2005 – Directorul UNAIDS a anunţat oficial că un gel ce protejează femeile de a contacta HIV în timpul contactului sexual va apare pe piaţă în maxim 3-4 ani.

Deoarece apariţia unui vaccin anti-HIV mai are de aşteptat, directorul UNAIDS Peter Piot a anunţat că apariţia unui gel care să împiedice transmiterea virusului în timpul contactului sexual ar fi cel mai bun lucru a momentul actual.

”Produsul în care ne punem speranţa este unul de o importanţă majoră, ce poartă denumirea de microbicid”, a spus Piot, adăugând că la momentul actual sunt 15 produse microbicide HIV care au fost testate în toata lumea. Acest lucru este de fapt un progres, întrucât apariţia vaccinului stagnează.

« Suntem foarte optimişti şi credem că va putea ieşi pe piaţă în maxim trei-patru ani. La momentul actual produsul se testează pe mii de femei.»

Microbicidul va apare sub forma unui gel sau ovule ce se introduc în vagin înaintea contactului sexual şi care ucide virusul instantaneu. Produsul este asemănător cu un spermicid cu efect contraceptiv, a adăugat Piot.

Cercetătorii din lumea întreagă lucrează la un vaccin încă de la descoperirea HIV şi SIDA, de mai bine de 20 de ani. Deoarece testările pe un vaccin trebuie să treacă numeroşi paşi, deocamdată rezultatele nu sunt favorabile. La momentul actual avem doar doua vaccinuri ce se testează pe oameni în Thailanda şi în Statele Unite, a spus Piot.

 « In legătură cu vaccinul HIV- SIDA încă nu ştim ce elemente ale răspunsului imun ne-ar putea proteja, ce anticorpi să încercăm să stimulăm », a adăugat Piot.

Aproape jumate din cei 39.4 de milioane de persoane infectate cu HIV din întreaga lume sunt femei. Trei sferturi din numărul femeilor seropozitive trăiesc în Africa Sub- Sahariană. În jur de 57% din numărul adulţilor infectaţi sunt femei.

Femeile de obicei se bizuie pe faptul că partenerii lor sunt fideli cât şi pe faptul că ei folosesc prezervativ, spune Piot. Abstinenţa nu este de obicei una din opţiuni mai ales în cazul în care partenerii sunt căsătoriţi, iar tratativele pentru folosirea prezervativului la fiecare contact sexual pot fi dificile în orice cultură.

«Mai mult de jumătate din cazurile de infecţii noi sunt femei », adaugă Piot. Din cauza acestui fenomen de feminizare a epidemiei avem nevoie de modalităţi de protecţie pentru femei cât şi de modalităţi care pot fi ţinute sub control de către femei, şi este de preferat ca ele să le poată folosi fără ca partenerul lor să ştie de acest lucru. »

 « La fel cum contraceptivele orale au făcut diferenţa în domeniul contracepţiei cât şi a plannigului familial, un produs (microbicidul), dacă nu este scump şi poate fi cumpărat în toate ţările, şi care nu are nevoie să fie păstrat la frigider, etc., poate face o schimbare majoră în viaţa femeilor ce trăiesc în contextul epidemiei SIDA.»

Un alt lucru îngrijorător pe care Piot l-a subliniat a fost noua lege propusă în India, ce interzice copierea medicamentelor scumpe produse în occident, sub formă de medicamente ieftine sau generice, fapt ce poate cauza mari probleme în viitor.

Schimbările în legea propusă vor spori participarea ţării întregi în comerţul global dar în acelaşi timp vor   impune reguli mai stricte pentru industria farmaceutică.

 « Nu vor fi probleme cu produse din prima linie care se folosesc la momentul actual. E vorba de viitor », a spus Piot. « Companiile indiene nu vor mai putea, sub această nouă lege, să producă produse aflate sub patent. »

« Problema este că avem nevoie de noi medicamente antiretrovirale zilnic, deoarece foarte mulţi pacienţi dezvoltă rezistenţă la tratamentul actual, şi dacă nu schimbă pe o schemă terapeutică nouă şi eficientă, ei pot muri. »

Dacă aveţi nelămuriri sau întrebări, intraţi pe www.unopa.ro/forum

Sursa: Associated Press
Traducerea şi adaptarea Diana Illisch.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sponsori și
parteneri:

© 2009 Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Toate drepturile rezervate.