FAQ HIV/BTS

Acest text informativ urmăreşte să lămurească cele mai comune temeri şi nelămuriri despre HIV/SIDA.

Pot să transmită ţânţarii HIV de la o persoană la alta?
Nu. HIV nu poate supravieţui în afara organismului uman. Iar ţânţarii nu injectează sânge ci ei sug sânge.

Se poate transmite HIV prin intermediul lamelor de bărbierit şi al altor ustensile ascuţite?
Există un risc foarte scăzut – în situaţii în care o lamă este folosită foarte repede pentru a face incizii sau tăieturi pe mai mulţi oameni unul după celălalt, fără a o spăla, există risc. Este mai igienic/indicat să sterilizăm instrumentele ascuţite prin fierbere, sau să folosim o lamă nouă sau un aparat de bărbierit nou. Cât despre utilizarea aparatelor de ras pentru a rade sau tăia părul – dacă un aparat de bărbierit este acoperit de sânge, probabil că nu îl veţi folosi sau măcar îl veţi spăla bine.

Pot contracta HIV atingând pe cineva care are o rană sau o infecţie deschisă?
Nu. Doar dacă cineva este plin de sânge şi dumneavoastră sunteţi rănit serios şi aveţi răni deschise, există risc. Pielea vă protejează împotriva infecţiilor. Dacă sângeraţi, sângele curge în afară, nu curge nimic înăuntru, în fluxul sanguin!
Pentru o bună igienă este indicat ca, în cazul în care îngrijiţi o persoană seropozitivă HIV şi acea persoană sângerează, să folosiţi mănuşi chirurgicale şi să vă spălaţi bine pe mâini înainte şi după.

Cât de mult poţi trăi cu HIV?
Acest lucru este influenţat de multe aspecte. Dacă aveţi o stare bună a sănătăţii, mâncaţi bine şi aveţi sprijinul familiei şi al prietenilor, puteţi trăi mulţi ani fără probleme. Dacă aveţi acces la tratament anti-retroviral şi vă luaţi medicamentele constant, puteţi trăi şi mai mulţi ani. Ţineţi cont de faptul că HIV şi SIDA sunt lucruri diferite. Cu HIV puteţi avea o stare bună a sănătăţii, dar aveţi virusul în organism. Stadiul SIDA înseamnă că sistemul dumneavoastră imunitar este slăbit şi este posibil să aveţi o serie de infecţii oportuniste. Este important să trataţi aceste infecţii eficient şi din timp.
Ţineţi minte că aflarea diagnosticului pozitiv HIV nu este o condamnare la moarte.

Este adevărat că prezervativul nu este cu adevărat sigur?
Dacă sunt folosite corect, prezervativele oferă 98% protecţie împotriva HIV şi a sarcinii. Virusul nu poate trece prin prezervativ. Asiguraţi-vă că prezervativul nu este expirat şi ţineţi-l într-un loc răcoros. Nu utilizaţi lubrifianţi pe bază de vaselină sau ulei, deoarece acestea fac ca prezervativul să se rupă în timpul utilizării. Nu folosiţi niciodată mai multe prezervative odată, deoarece frecarea le face să se rupă!

Există o cale de vindecare pentru HIV?
Nu există vindecare, dar există în schimb din ce în ce mai multe tipuri de tratament disponibile, tratamente care încetinesc şi reduc impactul HIV. Aceste medicamente se numesc medicamente anti-retrovirale sau ARV.  Tratamentul ARV este disponibil şi în România, iar oamenii trebuie să ştie că a fi seropozitiv HIV nu înseamnă că eşti condamnat la moarte. Numeroase companii farmaceutice încearcă să convingă guvernele lumii să facă tratamentul ARV disponibil şi gratuit pentru toată lumea. Cereţi mai multe informaţii la clinica la are sunteţi arondaţi.


TESTAREA HIV

Cele mai multe ţări au servicii de Consiliere şi Testare Voluntară unde cei interesaţi pot să îşi facă testul HIV.
Gândiţi-vă la testare!

Majoritatea celor seropozitivi HIV au o stare bună a sănătăţii. Ei nu ştiu că sunt seropozitivi HIV. Singura cale în care puteţi afla dacă sunteţi sau nu seropozitiv HIV este să faceţi testul HIV. Posibile motive pentru a face testul sunt:
– Aţi făcut sex neprotejat sau un prezervativ s-a rupt
– Vă gândiţi la căsătorie sau la întemeierea unei familii
– Partenerul dumneavoastră este testat seropozitiv HIV
– Vă îmbolnăviţi des şi sunteţi îngrijorat de posibilitatea de a avea HIV.

Este decizia dumneavoastră dacă să faceţi sau nu testul. Nimeni nu vă poate forţa să faceţi testul.

Dacă v-aţi decis să faceţi testul

– Întâi veţi fi consiliat înainte de testare, pentru a discuta despre motivaţia de a face testul şi despre rezultatele posibile.
– O cantitate mică de sânge vă va fi prelevată pentru testare.
– Un consilier vă va prezenta rezultatele şi vă va da sfaturi despre ce să faceţi pe viitor. Dacă testul a ieşit negativ, este posibil să fiţi din nou chemat să faceţi testul (există o “fereastră” de 6-24 săptămâni în care virusul este nedetectabil în organism).

Dacă testul a venit pozitiv, este bine să vă gândiţi dacă şi cui îi veţi spune. Consilierul ar trebui să vă ofere suport şi consiliere psihologică, dacă veţi avea nevoie de aceasta. De asemenea, consilierul va trebui să vă ea mai multe informaţii despre ce înseamnă să trăieşti cu HIV şi despre tratamentul anti-retroviral.


Viaţa cu HIV

Dacă aflaţi că sunteţi seropozitiv HIV acest lucru nu înseamnă că sunteţi condamnat la moarte! Viaţa merge mai departe. Există o serie de paşi pentru a vă păstra atât corpul cât şi mintea în stare bună de sănătate – asta înseamnă “a trăi pozitiv”. Cere-i consilierului mai multe informaţii sau alăturate unui grup de suport dacă există unul în zonă.

Iată câteva idei ce susţin stilul de viaţă pozitiv:
– Mâncaţi alimente nutritive
– Consumaţi mai puţin alcool
– Discutaţi despre temerile şi fricile dumneavoastră
– Petreceţi mai mult timp în compania familiei şi a prietenilor
– Dacă munciţi, continuaţi-vă activitatea în mod normal
– Evitaţi situaţii stresante
– Practicaţi sexul protejat pentru a nu vă re-infecta
– Menţineţi o bună igienă
– Dormiţi suficient
– Aveţi grijă de sănătatea dumneavoastră fizică şi mentală
– Trataţi din timp infecţiile oportuniste

 





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sponsori și
parteneri:

© 2009 Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Toate drepturile rezervate.