Durere înnăbuşită

Visurile mi-au fost spulberate într-o singură clipă! Am simţit cerul prăbuşindu-se atunci când am aflat că fiul meu este seropozitiv.

DE CE?

A fost prima întrebare care mi-a venit în minte şi tot eu am încercat să găsesc răspunsul. Sincer, erau prea multe întrebări fără răspuns şi am obosit să le mai caut. După doi ani deja nu mai aveam lacrimi, doar o durere mare în suflet pe care o purtam singură şi care mă ucidea încetul cu încetul. Dar fiul meu mi-a dat puterea de a lupta  şi de a merge mai departe şi m-a sfătuit să nu  trăiesc în trecut ci să privesc spre viitor. El ştie că este seropozitiv dar a învăţat să trăiască cu aceasta  boală şi a plâns doar atunci când a fost exclus din şcoală.

DE CE?

Era iarăşi o întrebare la care nu-i puteam răspunde. Abia atunci am înţeles că ne aşteaptă o lupta grea şi că de fapt cel mai mare duşman al copiilor noştri era NESTIINŢA şi MENTALITEA.

Drumurile mele s-au încrucişat şi cu a altor mame care sufereau la fel şi atunci am înţeles că nu sunt singura, am împărţit durerea în mai multe inimi şi am început să luptam pentru viaţa copiilor noştri aducând din nou zâmbetul pe chipul lor. 
Întâlnindu-mă cu părinţii am aflat răspunsul la unele întrebări şi am înţeles că asta e MISIUNEA mea! Să nu am odihnă, să fac tot ce îmi stă în putere pentru ca aceşti copii să fie integraţi în societate, să am grija ca alte mame să nu treacă prin aceeaşi dramă ca mine, să aduc o schimbare în sufletul lor, să le pot privi în ochi şi să le pot spune “NU SUNTEŢI SINGURE!”

Noiembrie  2004

---