Discriminarea – o problema?

Claudia : Teama constituie şi ea o problema deoarece nu ştim cum reacţionează cei din jurul nostru la aflarea diagnosticului, din aceasta cauză mulţi dintre adolescenţii seropozitivi  se închid în sine şi refuza să discute despre HIV/SIDA
Comunicarea şi mass-media sunt importante pentru informarea populaţiei despre HIV/SIDA, asta ajuta intr-un fel sau altul  la înlăturarea discriminării.
Discriminarea distruge visele tuturor adolescenţilor seropozitivi  este un lucru greu de suportat atât pentru cei  apropiaţi lor care accepta faptul ca acel copil este seropozitiv cat şi de cel in cauza.

Iulian : Oamenii sunt suspicioşi atunci când ,  la vârsta mea le vorbesc despre HIV/SIDA. Nu-i pot înţelege prea bine, dar cred că aceşti oameni au nevoie de multe informaţii.
Se uita la tine ciudat, te tratează ca pe un adevărat  pericol, nu-si lasă copii să se apropie de tine…..
Sunt persoane « inteligente », « super inteligente » care deşi nu au citit in viaţa lor o broşură sau un pliant informativ despre HIV/SIDA, sunt gata să  “arunce cu pietre in noi”. Si atunci, te întrebi de unde se transmite din generaţie în generaţie această atitudine de discriminare faţă de cei infectaţi HIV/SIDA!
Este important ca noi, cei care trăim cu HIV/SIDA, să fim instruiţi şi formaţi, să intervenim în sistem, acolo unde este nevoie, pentru a milita cu toate mijloacele de care dispunem (presă, TV, chiar soft-uri cu jocuri pe calculator educative ), deci să milităm pentru drepturile celor atinşi de acest flagel… În afara şcolii am întâlnit situaţii când prezenţa mea într-un grup era greu de suportat deoarece se ştia de boala mea, nu eram invitat la aniversările colegilor de clasă.
Acum situata s-a schimbat, de fapt eu am schimbat aceasta situaţie prin curajul meu de a vorbi, de a lua atitudine, fără a-mi spune că mă expun riscului să nu mai fiu primit în rândul prietenilor mei.
Dumnezeu ne-a creat dar nu ne-a dat si o imunitate absolută la boală. Sunt oameni in jurul nostru care au diferite boli contagioase, care prin simpla lor respiraţie lângă o altă persoană sănătoasă îi poate transmite acesteia un virus care poate fi mai periculos decât HIV.
Si atunci? De ce nu se fereşte lumea de acele persoane cu un virus contagios, de ce ei au dreptul să spună: “Am o gripă groaznică; am pojar; am hepatită etc.” fără ca lumea să se ferească de ei şi să-i accepte ?
De ce în prezenţa noastră oamenii se tem, se feresc, ne repudiază sau afişează zâmbete forţate şi crispate?
Discriminarea?…..

Elena : DISCRIMINARE = diferenţiere restrictivă de drepturi pentru o parte a populaţiei unei ţări, pentru o organizaţie, pentru unele ţări faţă de altele; Dacă toată lumea ar şti ce înseamnă “discriminarea” şi ce efecte secundare apar atunci când ea se pune în practică nu ar mai exista acest titlu, eu nu aş mai fi scris acest eseu iar cei discriminaţi nu ar mai suferi.
Oare Dumnezeu a discriminat pe cei 10 leproşi, pe femeia adulteră, pe oamenii bolnavi, pe cei orbi? le-a zis: ”Ştii tu nu poţi sta la masa mea pentru că eşti lepros! ”din contră Dumnezeu a stat la masă şi cu cei bogaţi şi cu cei săraci ne-existând diferente în inima Lui. Toţi ar trebui sa fim egali bolnavi sau sănătoşi, dar eu ştiu că în faţa Lui Dumnezeu toţi suntem egali; Aşa ca, înainte să facem discriminări ar trebui să ne gândim la EL.

Mă numesc Cornelia si că răspuns la această întrebare as spune că discriminarea este o problema foarte mare in România, mai ales pentru persoanele seropozitive.
Poate multe persoane m-ar întreba de ce spun acest lucru. Ei bine cred că oamenii deşi sunt foarte bine informaţi despre HIV sau SIDA, ei nu înţeleg că această boală nu se transmite printr-o simplă atingere de mâini, sau prin aer.
Mulţi elevi seropozitivi  au  renunţat la scoală din cauza faptului că s-a aflat ca erau bolnavi, iar părinţii copiilor sănătoşi, din lipsă de informaţii sau din cauza fricii, că copii lor  s-ar putea îmbolnăvi, ceea ce nu era adevărat, au hotărât să-l excludă din clasa sau din scoală.
Intr-o bună zi, venind vorba despre această boală, am întrebat-o pe prietena mea cea mai buna care, îmi este si colegă de bancă, ce ar face dacă ar afla ca sunt seropozitivă. Ea mi-a spus că nu prea ştie, dar cu siguranţa ar rupe prietenia cu mine de frică să nu se îmbolnăvească, iar dacă ea nu ar face asta cu siguranţa mama ei dacă ar afla i-ar interzice să mai stea in bancă cu mine, deoarece ei ii este tare teama de aceasta boală. Bineînţeles că nu zic, că eu dacă aş fi sănătoasă nu mi-ar fi frică, dar dacă aş avea  informaţii despre HIV/SIDA nu mi-ar mai fi atât de teamă.

Alexandra : Unii oameni cred că un seropozitiv se observă de la departare ca e bolnav şi acest lucru  le dă posibilitatea de a ştii de cine să se ferească şi de cine nu. Dar ei nu stiu că poate şi cel mai apropiat  prieten de langă ei ar putea fi purtător de virusul HIV, nu stiu că o persoană seropozitivă poate arată mai bine decât una sănătoasă.  Si fără să-şi dea seama, prin atitudinea lui, il poate îndepărta şi, totodată descuraja, ajungand chiar să se izoleze singur iar acesti oameni să nu stie ce se intamplă cu cel mai bun prieten al său din copilarie sau  cu  partenerul de viaţă.
Găndurile oamenilor pot influenţa foarte mult starea psihică a unui seropozitiv, îl pot face să  se izoleze de restul lumii neacceptând să mai comunice cu cei din jur, să aibă caderi depresive, putând ajunge şi la dorinăa de a nu mai trăi sau la gandul că nu ar fi trebuit să se fi născut. Sunt oameni egoisti, care nu se gandesc decât la ei, oameni care nu stiu cum este să trăiesti toată viaţa cu o boală al cărui leac nu există, o boală care ne împiedică să intemeiem o familie şi să ne bucurăm de zâmbetele copiilor noştri care ne-ar umple inima de fericire.
Acum că m-am mai maturizat îmi pot da seama care dintre persoanele pe care le cunosc ar face discriminări şi care nu.
De exemplu, un coleg a adresat o întrebare d-nei diriginte care suna  cam aşa: ”Ce putem face ca să ne dăm seama dacă o persoană este bolnavă de HIV/SIDA pentru a ne putea feri de ea?”. Deci este clar că acest băiat va ocoli 10 m o persoană seropozitivă.
O altă problemă este că nici nu vor să se informeze şi nu se implică deloc în “culegerea” informaţiilor. În susţinerea acestei afirmaţii îl dau ca exemplu pe acelaşi coleg al meu care, atunci când am împărţit în clasă nişte calendare cu informaţii despre HIV/SIDA, a aruncat calendarul pe jos fără sa se uite mai atent despre ce este vorba. Atunci eu l-am ridicat şi i-am spus că e un simplu calendar şi că nu trebuia să-l arunce aşa ci să mi-l înapoieze frumos. După ce am terminat de împărţit calendarele mi-a cerut şi el unu, bineînţeles că  i-am dat. O altă dovadă a faptului că nu-i interesează această boală, a fost faptul că mai mulţi colegi au rupt coperta despre HIV şi şi-au oprit doar calendarul. Chiar am întrebat o colegă de ce a făcut asta şi a spus că acel calendar este mai folositor şi nu are rost să ţină şi cealaltă copertă.
Atunci mă întreb ce rost mai au campaniile de informare dacă lumea nu acceptă să se informeze; din moment ce este sănătoasă nu o mai interesează o altă persoană care are nevoie de ajutor şi sprijin moral.

Mihaela : Discriminarea, o problemă cu care se confruntă persoanele de altă etnie, religie sau oricare alt motiv care te face să fii altfel decât marea majoritate.
Când eşti discriminat eşti asemeni creştinilor în mijlocul evreilor,  asemeni primului apostol ucis cu pietre de mulţimea furioasă.
Nu te iubeşte nimeni sau aproape nimeni din cei ce ai vrea să te iubească şi să te accepte.
Eşti tu, mama, tata şi fraţii care te iubesc necondiţionat şi totuşi nu-ţi este de ajuns, vrei mai mult şi găseşti soluţia salvatoare: “MINCIUNA”- dedublarea personalităţii.
Descopăr că pot fi două persoane într-un singur corp.
Trăiesc în două lumi: o lume bolnavă, plină de viruşi, spaimă, durere, furie, deznădejde şi o lume care nu este a mea şi care mi-aş fi dorit să fie, în care există mâine, o mulţime de vise de nemurire, poveşti de iubiri nebune cu feţi frumoşi.
Privesc în oglindă, văd şi-mi place ce văd. Nimic din ce văd nu mă sperie pentru că răul care mă macină înăuntrul meu nu mi-a luat limpezimea ochilor, catifeaua obrajilor, strălucirea zâmbetului. Îmi plac clipele când ochii colegilor de liceu se lipesc cu admiraţie de mine. Primesc acestea ca pe un omagiu, le merit ştiu bine. Dar tot la fel de bine ştiu că de ar afla ce taină port cu mine, aş rămâne singură, singură cu lacrimi mai triste ca lacrimile ploilor de toamnă târzie, aş fi discriminată, stigmatizată.
Discriminarea ucide vise, speranţe, schilodeşte suflete, spun aceasta pentru ca ştiu tineri care  ca şi mine, discriminaţi fiind, au părăsit şcolile pe uşa din dos, fiind condamnaţi la analfabetism.
Aş vrea asemeni Ioanei D’Arc să îmbrac armura războiului, să ucid răutatea, ignoranţa şi să aduc iubire, încredere, bunătate şi înţelegere în lume, în lumea mea şi în lumea lor a celor ce se cred nemuritori.
Eu şi mii de tineri ca mine vom schimba din rădăcini imaginea seropozitivităţii, demonstrând că suntem responsabili, normali, că facem dovada curajului trăind şi învăţând la fel ca semenii noştri fără probleme de sănătate.
Nu vreau să trăiesc în minciună, HIV nu discriminează. HIV afectează, toţi suntem vulnerabili la HIV.
Trebuie să se ştie: A DISCRIMINA PE CRITERIUL HIV ÎNSEAMNĂ CREŞTEREA PERICOLULUI HIV PENTRU TOŢI.

Iulian : Mi-am pus mereu întrebarea “De ce toţi se simt învinşi, dar nimeni nu luptă?“. Răspunsul l-am ocolit de multe ori, în schimb am aflat ca oamenii sun conduşi de un sentiment numit “frică“ care de obicei decide.
In cazul meu frica mi-a ales modul de a-mi trai viaţa. Mulţi din cei care odată stăteau lângă mine,…au plecat, si nu au plecat pentru că nu erau o companie prea plăcuta, ci au plecat de frică, frica de a nu se contamina. Mă simţeam marginalizat, frustrat. constrâns de faptul că eram bolnav, mă simţeam ca o piedică, un pericol, cu toate ca nu îl constituiam.
Tinerii în general nu ştiu ce înseamnă, nu cunosc această boală, nu ştiu cum se manifestă, cum se tratează, cum se transmite, ei ştiu de la mamele lor că ar trebui să te îndepărtezi, să fugi cât poţi mai repede de un om infectat HIV şi atât. Fără indicaţii şi toate celelalte.
Şi au fugit şi am rămas singur, până când au rămas cei care şi-au învins teama, cei care au schimbat regula, făcând excepţie.
Am prieteni nu doar cu numele, am prieteni care mi-au dovedit asta. Oameni, care prin felul lor de a fi şi de a vedea lucrurile, au transformat uratul în frumos, răul în bine, suferinţa în fericire .
M-au schimbat, m-au făcut sa înţeleg că am o viaţa de trăit ,şi încă sunt tânăr, şi că ăn vene îmi curge un sânge de rebel, m-au făcut să strig : Doamne, am învins!
Ştiu că sunt bolnav, şi mă gândesc că de la mine pot să fie mult mai mulţi oameni bolnavi dar nu, nu este aşa, nu aş dori nici celui mai mare duşman al meu să aibă aşa ceva, cu toate ca ei nu ştiu cum e să iei câte un pumn de pastile în fiecare zi şi tratamente şi prin cate chinuri de trec doctorii.
Revenim la frica, căci de aici am plecat.
Nu condamn pe nimeni care m-a împins de lângă el, că şi-a bătut joc, îl condamn că nu şi-a învins teama.
Lumea nu ştie cât de greu este să ai o boală ca asta, nu se documentează, pur si simplu nu le pasă că încă o viata a murit, şi s-ar putea să fie chiar el dar nimic. Neglijenţa câtorva oameni înseamnă condamnarea la moartea a zeci de suflete nevinovate.
Şi totuşi nu cred că oamenilor  le este frică de SIDA ci de moartea in sine. Dar toţi suntem muritori.

Nicoleta : Discriminarea reprezintă  orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectarea HIV ori apartenenţa la o categorie defavorizată care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Deşi am intrat in noul mileniu, oamenii încă se feresc de persoanele seropozitive.
Si, deşi, există o legislaţie cu privire la drepturile omului, în practică s-a demonstrat că aceste prevederi sunt încă încălcate în privinţa persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA fie din necunoaştere, fie de teamă, fie intenţionat.
Persoanele infectate cu HIV se lovesc adesea de probleme precum:
• lipsa de informare în legătură cu HIV / SIDA;
• necunoaşterea legilor;
•  marginalizare;
• pierderea locului de muncă după ce s-a aflat că sunt infectaţi cu HIV sau că au copii infectaţi cu HIV;
• neprimirea sau alungarea copiilor din instituţii de învăţământ
• refuzarea unor servicii medicale.

Mentalitatea celor care nu suferă de această boală trebuie schimbată. Ei sunt cei care trebuie să înţeleagă că între persoanele seropozitive şi ceilalţi nu trebuie ridicate bariere, că persoanele seropozitive au aceleaşi capacităţi intelectuale ca şi ceilalţi,  că toţi suntem oameni şi putem convieţui. Integrarea socială a persoanei seropozitive depinde de modul în care este tratată de cei din jurul său, de atitudinea şi comportamentul acestora.

Sentimentele discriminatorii reprezintă obstacole foarte mari şi se reflectă în toate domeniile vieţii sociale: activitatea economică, accesul la un loc de muncă, accesul la serviciile publice  administrative şi juridice, de sănătate, la alte servicii, bunuri şi facilităţi, accesul la educaţie, dreptul la libera alegere a domiciliului, accesul în locuri publice, dreptul la demnitate personală.
Persoanele seropozitive au aceleaşi drepturi fundamentale ca orice altă persoană:

Dreptul la viaţă; Egalitate în faţa legii; Libertate de mişcare; Dreptul la muncă; Dreptul la intimitate; Libertatea de expresie şi opinie; Dreptul de a se căsători şi întemeia o familie; Dreptul de a participa la viaţă socială şi culturală; Dreptul de a participa la viaţa politică; Dreptul de a se asocia etc.

Discriminarea este intr-adevăr o problema dar nu e o problema fără soluţie.
Noi vom lupta întotdeauna pentru nediscriminare şi ştim că lucrurile deja sunt in schimbare şi că lupta pe care am dus-o pană acum nu a fost in zadar, nu a fost fără rezultate.

Cristina : Pentru noi persoanele seropozitive discriminarea este o atitudine pe care an simţit-o atât de des încât practic face parte din  viaţa noastră.
Fie că suntem într-un spital, ne lovim de respingere din partea celorlalţi, de teamă,  de marginalizare; dezgust,  ceea ce ne face să ne pierdem încrederea în noi înşine şi uneori la rândul nostru să avem o atitudine de respingere, faţă de lumea care ne condamnă fără să ne cunoască.
Cum putem noi lupta împotriva sentimentelor pe cer le au ceilalţi? Nu e uşor pentru noi, fiecare zi este o lupta, (vorbind din punctul de vedere al unei persoane seropozitive care se confruntă cu aceasta problemă).
Dar in aceasta lupta a supravieţuirii avem nevoie de ceilalţi, avem nevoie de înţelegere, de comunicare de toleranţă, dar in nici un caz de milă şi de compasiune.
Discriminarea constituie o problema în măsura în care comunitatea în ansamblul ei ne respinge, nu ne recunoaşte nici un drept ne izolează, nu ne lasă sa ne valorificam potenţialul.
Sunt multe persoane care pot aduce argumente că au fost discriminate, dar exista şi situaţii favorabile în care copii nu au abandonat cursurile şcolii de masă după aflarea diagnosticului de câtre cadrele didactice, din contră au  găsit sprijin moral, situaţii în care adulţii nu au fost daţi afară de la locul de muncă.
Situaţiile de discriminare nu pot fi generalizate la întreaga societate, depinde de comunitatea în care te afli, depinde de oamenii care iţi sunt alături, şi nu in ultimul rând depinde de tine.
Personal pot spune că am simţit de multe ori că sunt privită diferit, că oamenii evită să  se uite în ochii mei, că nu-mi acordă multe şanse în ceea ce priveşte viitorul meu, dar m-am adaptat, sunt optimistă şi iau fiecare zi ca pe o provocare.
Mă comport ca orice adolescent normal cu vise idealuri, cu mulţi prieteni, am preocupări care mă stimulează şi încerc să am o viaţă cât mai activă.
A fi persoană seropozitivă nu înseamnă a renunţa la viaţă, ci să te încrezi în tine, să creşti să te dezvolţi, să ajungi în viata ceea ce iţi propui.

Paul : Sunt încă oameni şi tineri care nu au cunoscut o persoană infectată, ei cred ca un seropozitiv este plin de bube, este slab, murdar, ceea ce ne dă de gândit. Încă oamenii nu sunt informaţi şi nici nu vor să se informeze, nu ştiu cum se transmite boala, doar îşi imaginează că sunt în pericol şi ăi resping.
Când află o persoană că eu sunt infectat mă ocoleşte, găseşte tot felul de scuze, se fereşte să nu mă atingă, deşi sunt sănătos din punct de vedere fizic şi intelectual.
Am întrebat pe unul dintre colegii mei pe care îl consideram prietenul meu, ce părere are despre HIV sau despre o persoana care trăieşte cu HIV/SIDA şi el mi-a spus că nu ştie, dar crede că dacă  bea sau mănâncă după acea persoană, sau o atinge este posibil să ia virusul. Când am auzit ce a spus am mers acasă am luat pliante în care era explicat ce este HIV şi cum se transmite şi le-am împărţit în clasă colegilor. Discriminarea încă este o foarte mare problemă de aceea instituţiile ar trebui să ofere mai multe informaţii pe orice cale(TV, radio, scoli) pentru că în viitor să putem fi priviţi şi noi cu alţi ochi., nu doar ca nişte persoane bolnave.

Daniel : De-a lungul timpului, omul a trebuit să devină din ce în ce mai puţin tolerant cu cei din jur.
Legislaţia a luat-o cu mult înaintea mentalităţilor. Legal nici o instituţie nu are voie să facă discriminări, de orice fel, dar discriminarea continuă să existe, şi ne afectează pe toţi. O femeie este un om, un copil este un om, un homosexual este un om, o persoană care trăieşte cu HIV/SIDA este un om…… Toţi suntem în definitiv oameni. Şi nimeni nu are voie să încalce Drepturile Omului ! !

Răzvan : Trebuie să înţelegeţi că HIV nu face diferenţa că est alb sau negru, că eşti bogat sau sărac, că ai studii sau nu ştii să trăieşti.
Cum vad eu lupta împotriva discriminării?
Învăţându-i pe adolescenţii că au dreptul de a lua decizii, de a comunica, de a spune ceea ce gândesc.
Vreau să arat lumii că am un suflet curat şi inocent trăind printre oameni, atingându-i şi îmbrăţişându-i.
Viaţa mea are un sens, bucuria de a trai printre voi, bucuria de a trăi viaţa.
Vreau să dau lumii tot ce am mai bun chiar dacă niciodată nu va fi de ajuns.

Ana – Maria :  Discriminarea este o deosebire, distingere efectuată între mai multe elemente.
Discriminarea este prezentă în viaţa noastră încă din copilărie şi este manifestată atât la nivel macrosocial (discriminare rasială, discriminare între tarile mai bogate şi tarile mai sărace) cât şi la nivel micro-social prin marginalizare, adică crearea de diferente (materiale, sociale,  religioase) între noi şi ceilalţi.
Discriminarea nu ne mai miră pentru că este prezentă peste tot, încă din copilărie suntem priviţi de ceilalţi ca fiind altfel. Există situaţii în cercurile de joacă, când din cauza înălţimii ni se spune “prăjina” iar dacă suntem prea scunzi ni se spune “piticanie”, dacă purtăm ochelari ni se spune “aragaz cu patru ochi” şi atunci când nu ar trebui să existe, când un coleg este marginalizat de câtre cei inferiori lui şi i se spune “şoarece de bibliotecă”
În aceste situaţii putem trece relativ uşor peste şicanările colegilor. Dar atunci când este vorba despre discriminarea copiilor pentru că sunt infectaţi HIV, aceasta le provoacă o mare suferinţa .
Nu trebuie sa rămânem indiferenţi în faţa discriminării ci să luptam cu ea.

Andreea : Atitudinea responsabila înseamnă doar se te protejezi? Nu ! Atitudine responsabilă înseamnă şi să fi alături de cei care au nevoi să-i ajuţi atunci când au nevoie.
Şi credeţi-mă ei există şi au nevoie de noi.
Infecţia HIV este o boală ca oricare alta, omul infectat este la fel ca oricare latul. Adeseori este omul de lângă noi. Astăzi în întreaga lume sunt aproximativ 44 de milioane de persoane seropozitive, adică infectate HIV. Jumătate dintre acestea sunt tineri cu vârste cuprinse între 15-24 de ani! Prin cercetări susţinute s-au obţinut rezultate deosebite în domeniul tratamentului prin descoperirea tratamentelor antiretrovirale, îmbunăţăţindu-se durata şi calitatea vieţii celui afectat.
Datorită mentalităţii celor din jur infecţia HIV afectează uneori şi integrarea socială a celui infectat la scoală la locul de muncă şi chiar în familie.
HIV/SIDA nu este singura problemă de sănătate pentru care oamenii sunt discriminaţi şi stigmatizaţi şi alte condiţii cum ar fi epilepsia, cancerul, bolile psihice, au condus si conduc la stigmatizare şi marginalizare.
Persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA sunt discriminate pentru că HIV este asociat cu comportamente care sunt stigmatizate sau considerate deviate, în mod special homosexualitatea, prostituţia şi injectarea drogurilor, iar persoanele infectate cu HIV sunt considerate responsabile de infecţie, deoarece oamenii se tem să nu contacteze HIV, religia sau credinţele morale conduc la opinia că infectarea cu HIV este rezultatul unei greşeli morale a promiscuităţii sau a sexualităţii deviante sau pur şi simplu pentru că pentru ca persoanele infectate HIV provin din medii cu un nivel scăzut de acces la educaţie, medii în general sărace.
De la compasiune la supraprotecţie şi uneori până la respingere şi abandon, trăirile celor de lângă persoana seropozitive o afectează în mod direct amplificând starea de stres existenta.
Infecţia HIV nu este doar o problemă  a celui afectat ci şi a noastră a tuturor celorlalţi. Stigmatizarea şi discriminarea sunt probleme cu care persoanele infectate HIV se confrunta in mod real. Ele reprezintă o barieră pentru persoanele infectate din cauza cărora nu pot avea acces la servicii, fie din cauză că sunt refuzate fie din cauză că se tem să ceară aceste servicii pentru că se aşteaptă să ie respinse. Asocierea infecţiei cu HIV cu comportamentele „rele” şi cu moartea descurajează oamenii să se gândească la faptul că şi ei ar putea fin seropozitivi. Reducerea sigmatizării si discriminării persoanelor infectate cu HIV poate aduce îmbunătăţirii în viaţa celor infectaţi: educaţia despre HIV/SIDA poate reduce discriminarea persoanelor infectate pentru ca poate duce la o înţelegere corectă a riscurilor de infectare cu HIV: sunt multe situaţii în care.
Oamenii nu consideră necesar să folosească prezervativul la începerea unei relaţii sexuale, dar cred că este periculos să dai mâna cu o persoană infectată cu HIV.
Este ceva de genul ne ferim de SIDA atunci când ne temem, încercând să punem în aplicare mijloace de protecţie de genul evităm purtătorii dar putem fi la risc tocmai atunci când considerăm că suntem în siguranţă – când pornim de la premisa că partenerul nu este infectat există forme directa sau indirecte de stigmatizare. Sunt forme legale de discriminare sau forme ilegale de discriminare sau forme ilegale, discriminarea poate avea efecte intenţionate sau neintenţionate. Discriminarea poate duce la excluderea din scoală a copiilor (discriminare care este pedepsită în conformitate cu legea discriminării) la crearea unor clase speciale pentru copii infectaţii cu HIV (discriminare legală) la concedierea persoanelor infectate ( de obicei din alte motive) la refuzarea unor servicii medicale.
În general şi cei care stigmatizează şi cei care sunt stigmatizaţi sunt priviţi negativ de societate conform normelor morale. Fiecare are dreptul şi obligaţia de a acţiona spre binele celor neinfectaţi şi a celor infectaţi. Nimic nu ne îndreptăţeşte să catalogăm o persoană după boala pe care o are sau să încălcăm drepturile celor infectaţi, crezând (în mod fals de multe ori) că o facem spre binele comunităţii.
Atitudinea pozitivă din jurul celor afectaţi de HIV este normală şi în acelaşi timp şi necesară.
Adulţii sau copii afectaţii de HIV  trăiesc cu noi şi încearcă să o facă normal şi demn bucurându-se de tot ceea ce înseamnă viaţa. Luptă cu boala şi uneori trebuie să lupte şi cu ignoranţa sau răutatea celorlalţi. Trebuie să le respectăm drepturile, trebuie să fim alături de ei fiindcă nu se ştie cât timp vor mai fi ei lângă noi….
Să nu îi izolăm să nu îi abandonăm! Cu toţii ne temem de ceea ce nu cunoaştem iar imaginaţia sporeşte temerile.
Pentru a îndepărta frica de necunoscut informează-te !

Valentin : Discriminarea frânge aripi, nu te lasă să evoluezi ca om, să te dezvolţi normal, şi Da , discriminarea este o problemă şi nu numai a noastră ci a întregii societăţi. Se întâmplă din necunoaştere dar şi din răutate uneori.
Împreuna am putea să facem ca oamenii să înţeleagă gravitatea faptului, să înţeleagă că discriminarea unei persoane, indiferent de motiv, e un lucru grav si provoacă mult suferinţă. Aceste fapte ar trebui înlăturate prin sancţiuni usturătoare şi făcute publice la noi în ţară, doar aşa nu am mai avea parte de discriminare şi marginalizare.
Am trecut printr-o situaţie de discriminare şi deşi sunt un tânăr puternic, dar tot nu aş dori să mai trec încă o dată printr-un astfel de eveniment; uneori îmi este greu şi să mă gândesc la ce am pierdut şi la cât am pierdut atunci în octombrie.

Simona : De ce ne este teamă de aceste noţiuni abstracte cum ar fi HIV sau SIDA?
Poate pentru că ele căpătă formă atunci când afli că eşti purtătorul unui virus care, cu mult înainte de a-ţi ucide trupul, iţi ucide lent sufletul. Toate visele, toate iluziile sunt spulberate, iar tu rămâi confuz ca un calator în ceaţă, încercând să regăseşti drumul pierdut datorită furtunii.
Dacă eşti respins sau ocolit, devii introvertit, trist nesociabil si neîcrezător în tine şi în ceilalţi. Începi să desconsideri tot ce este bun şi frumos în viată să te întrebi de ce ?
De ce….. toată această durere ? Dacă am şti că tot acest algoritm are un scop, poate am accepta mai uşor ce ne aşteaptă în continuare. Dar viitorul este incert tremurător ca o frunză şi tulbure ca o mare înspumată.
Da discriminarea este o problemă şi va continua să fie atâta timp cât preferăm să ne ascundem de realitate, atâta timp cât preferăm să fim pe margine, niciodată implicaţi.
Atâta timp cât vom şti să compătimim fără să acordăm sprijin, discriminarea va încolţi în inimile şi în gândurile noastre şi va creste mereu, ca neghina ce nu a fost stârpită la timp din lanul de grâu, iar acum a acaparat toată recolta.

Marius : Din câte se ştie infecţia HIV este o boala ca oricare alta, persoana infectată fiind un om ca oricare altul, dar datorita mentalităţii celor din jur, infecţia HIV afectează uneori si integrarea sociala a celui infectat, la scoală, la locul de muncă, în familie şi chiar la refuzul unor serviciu medicale.
Atitudinea pozitivă a celor din jurul persoanei afectate este normală şi în acelaşi timp şi necesară.

Lucian : Am prieteni infectaţi cu HIV care au abandonat şcoala, deoarece unii profesori au divulgat diagnosticul persoanei infectate unor părinţi şi aceştia au decis să-l excludă din clasă, încălcând astfel dreptul său la educaţie şi discriminându-l. Aceştia fiind demoralizaţi au refuzat să mai continue şcoala.
Discriminarea este o ilegalitate pedepsită de lege, dar mult mai aspru pedepsită de D-zeu.

Alexandra : A spune că discriminarea este o problemă, nu cred că este potrivit, eu cred că discriminarea este o nenorocire care aduce multă suferinţă unei suferinţe care deja există. Mai mult decât atât ea se răsfrânge şi asupra celor care ne sunt cei mai apropiaţi nouă, parinti, fraţi, prieteni.
Dar atunci când vine de la oameni, dacă se mai pot numi oameni, care au ajuns în funcţii de conducere şi care au datoria cel puţin morală să ne ajute, dar care dau dovadă de totală nepăsare, atunci doare foarte tare.
Mă gândesc ce a fost in sufletul acelor copii când li s-a spus să nu mai vină la scoală, mă gândesc cum nişte oameni pot să ia dreptul unui copil la educaţie, cum pot pur şi simplu să-i şteargă o perioadă din viaţa pentru că asta fac ???
Dacă discriminarea este o problemă ? Nu, nu este o problemă, este mult mai mult decât atât, este ceva ce mintea mea de copil nu-i găseşte o definiţie, dar am o mare dorinţă care cred că este a multora: VREAU SA DISPARÃ !

Diana : Imaginează-te pentru o clipă într-o lume străină. Te urci in autobuz şi toată lumea vorbeşte, gesticulează strigă !… Cuvintele lor sună ciudat
Gesturile lor nu înseamnă nimic pentru tine. Încerci să-ţi faci loc, să te faci auzit dar nu şti dacă ţie iţi răspund…Primul instinct este să fugi, să scapi de haosul din jurul tău…
Trăim într-o lume în care oamenii sunt indiferenţi, judecă şi etichetează prea uşor ‚’’ESTI SEROPOZITIV’’
…..’’CE NU AU EI SI AVEM NOI…’’
• Nu au grija tratamentului antiretroviral, să aibă medicamentele la timp, să le poată înghiţi (10-20 capsule pe zi);
• Nu au grija informării, rugăciunii şi speranţei că într-o zi vom găsi antidotul vindecării;
• Nu au puterea de a lupta cu boala, cu SOCIETATEA şi să răzbată cu zâmbetul pe buze;
• Nu au cunoştinţele despre boală, sau mai bine zis nu îi interesează faptul că noi am putea să fim infectaţi HIV, nu îi interesează ce ar putea să se cu viaţa noastră, nu îi interesează ca trăim cu frică zi de zi, nu sunt interesaţi de pumnul de medicamente pe care îl luam în fiecare zi, de teama de a nu se afla în clasă despre noi.
• Nu se bucură de fiecare clipă aşa cum nu bucurăm noi;
• Nu sunt sensibili ca noi la nevoile celorlalţi;
• Nu ştiu să întindă o mână de ajutor la nevoie;

                                                                                                                                                                      Mai 2005

---