Campania de ne-discriminare 2005!

Campania naţională de ne-discriminare pe criteriul HIV/SIDA este o iniţiativă a UNOPA împreună cu alţi parteneri din domeniul ONG sau guvernamental, pentru prevenirea şi combaterea discriminării şi stigmatizării persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA în România. Epidemia HIV/SIDA este în expansiune pe toate meridianele globului şi acest lucru generează panică şi respingere. Dar HIV nu discriminează ci afectează toate grupurile sociale. Femei şi bărbaţi, copii, tineri sau oameni maturi, europeni, asiatici sau africani, bogaţi şi săraci, heterosexuali sau homosexuali, toţi suntem expuşi şi la fel de vulnerabili la infecţia cu HIV. De aceea este important să ne informăm despre HIV/SIDA şi să luptăm împotriva virusului şi nu împotriva oamenilor care sunt afectaţi de el. 

În caz contrar, discriminarea are un efect de bumerang deoarece intoleranţa şi stigmatizarea faţă de cei infectaţi cu virusul HIV nu face decât să crească pericolul, obligându-i pe cei care trăiesc cu HIV/SIDA să ţină acest lucru ascuns şi perpetuând convingerea că oamenii obişnuiţi nu sunt ameninţaţi de HIV.


HIV se transmite doar în patru feluri:

1. prin sex neprotejat cu o persoană infectată
2. prin transfuzii sau transplant de la o persoană infectată
3. de la mamă la făt
4. prin instrumentar medical sau personal nesterilizat (seringi, bisturie, aparate de ras etc.)





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sponsori și
parteneri:

© 2009 Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Toate drepturile rezervate.