Apel către autorități: Pacienții cu HIV din România trebuie să aibă acces la internare
BUCUREȘTI, 5 octombrie 2021. Asociațiile pacienților cu HIV protestează vehement cu privire la ordinul anunțat de autorități de a bloca internarea in spitale a pacienților care nu sunt urgențe majore, în cazul acesta pacienții cu HIV. Federația UNOPA solicită autorităților să revină asupra deciziei, pacienții cu HIV au nevoie uneori de internare imediată, chiar daca nu pot fi încadrați în categoria urgențe majore. Fără investigații și tratament adecvat atunci când apar problemele, în câteva săptămâni ajung la deces.
Acest ordin a amplificat și agravat barierele privind accesul la diagnostic, tratament și îngrijiri medicale adecvate, pacienții cu HIV confruntându-se cu lipsa accesului în spitale, la medicul curant, la analize specifice și cu riscul de a rămâne fără tratamentul care le salvează viața. De la începutul pandemiei spitalele de boli infecțioase s-au închis pentru ei, sunt doar câteva locuri în țară care aveau circuite separate și mai puteau interna un pacient cu HIV. Prin acest ordin practic li se interzice accesul total la îngrijiri medicale și la medicii lor.
„Facem un apel disperat către toți decidenții responsabili să ia măsurile necesare pentru ca pacienții cu HIV să nu fie sacrificați pe altarul pandemiei. Abordarea complexă a pacientului cu HIV nu se poate face acasă sau în ambulator, sunt multe situații în care este nevoie de internare. A bloca cu totul accesul la internare înseamnă că pe unii dintre ei care ajung acum in eșec terapeutic îi condamnăm la moarte. De multe ori este prea târziu în infecția cu HIV și se ajunge la deces, a face asta intenționat, prin decizia autorităților, este inuman si strigător la cer. Vom ajunge să le recomandăm pacienților cu HIV să se îmbolnăvească cu COVID, ca sa aibă o șansă să fie tratați în spitale. Sperăm ca Guvernul și toți cei responsabili să înțeleagă că vor răspunde pentru fiecare pacient cu HIV netratat la timp prin măsurile aberante și nejustificate, pentru că nimeni nu merge la spital in această perioadă daca nu are nevoie imediat de spital”, a declarat Iulian Petre, Director Executiv UNOPA.
Date oficiale la data de 30 iunie 2021
Conform datelor furnizate de Compartimentul pentru Monitorizarea și Evaluarea Infecției HIV/SIDA în România în cadrul evenimentului, la 30 iunie 2021 erau în viață 17 012 persoane infectate HIV.
Pentru mai multe informații:
Iulian Petre, Director Executiv UNOPA
Tel. 0724.355.878
E-mail: iulian.petre@unopa.ro
Lasă un răspuns