Anunț începere proiect – Rețea pentru dezvoltare locală și dialog civic Giurgiu

Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în colaborare cu Consiliul Județean Giurgiu anunţă începerea  implementării proiectului “Rețea pentru dezvoltare locală și dialog civic Giurgiu”. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 și îşi propune (Scopul proiectului) capacitarea societații civile (ONG-uri, parteneri sociali), ca premisă pentru implicarea în dezvoltarea locală și consolidarea relației între comunitate și administrația publică locală în județul Giurgiu, cu focus pe domeniul sănătate și protecție socială.

Pentru implementarea cu succes a proiectului, Federația UNOPA a semnat un Parteneriat de Dezvoltare Locală cu Consiliul Județean Giurgiu, cu sprijinul căruia se va asigura implementarea proiectului și exploatarea cu succes a resurselor care au fost planificate și realizate prin cererea de finanțare propusă.

Pentru îndeplinirea scopului, proiectul contribuie, pe de o parte la dezvoltarea pe termen lung a competențelor și abilităților reprezentanților societății civile, iar pe de altă parte facilitează implicarea acestora în dezvoltarea locală din trei perspective: educație pentru cetățenie activă, implicarea societății civile în procesul de luare a deciziilor și dezvoltarea unui mecanism de dialog între administrația publică locală și societatea civilă.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

OS.1 Creșterea capacității de utilizare a mecanismelelor și instrumentelor de participare/consultare pentru 80 reprezentanți ai ONG-urilor și partenerilor sociali din județul Giurgiu. În vederea realizării acestui obiectiv, grupul țintă al proiectului va participa la un program de instruire în cadrul căruia va dobândi competențele și aptitudinile specifice cetățeniei active și implicării în dezvoltarea locală.

OS.2 Dezvoltarea dialogului civic între reprezentanții societății civile (parteneri sociali, ONG-uri etc.), personalul din autoritățile și instituțiile publice locale, aleșii locali și cetățeni în vederea creșterii implicării comunității locale în procesul de luare a deciziilor, la nivelul județului Giurgiu (80 persoane). Prin proiect, se va realiza o platformă online menită să aducă laolaltă decidenții politici locali și societatea civilă, astfel încât aceasta din urmă să fie implicată activ în stabilirea agendei locale, identificarea problemelor, luarea deciziilor, advocacy local, etc. Mai mult de atât, ca urmare a dezvoltării platformei, vom facilita mobilizarea membrilor prin intermediul unor focus grupuri pentru a discuta formularea, implementarea și evaluarea politicilor publice de la nivel local, cu accent pe zona de sănătate și protecție socială.

Rezultatele așteptate ale proiectului sunt:

1. 80 de persoane de la nivelul Ong-urilor și partenerilor sociali din județul Giurgiu au fost instruițe pe tema cetățeniei active și implicării în dezvoltarea locală

2. O rețea dedicată dezvoltarii locale și dialogului civic la nivelul județului Giurgiu, formată din 80 persoane (reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, parteneri sociali, reprezentanți ai autoritaților și instituțiilor locale, aleși locali și cetățeni) a fost operaționalizată.

3. 6 policy brief-uri pe diferite teme de interes local (sănătate, drepturile omului, etc.) au fost înaintate către instituțiile relevante de la nivelul județului Giurgiu

Valoarea totală a proiectului este de 424.949,00 lei, din care valoare nerambursabilă din FSE 353.982,51 lei,  valoare nerambursabilă din bugetul naţional  62.467,51 lei și cofinanţare UNOPA 8.498,98 lei.

Proiectul este implementat în perioada: 30 iunie 2022 – 29 August 2023.

Cod proiect MySMIS2014+: 150972.

Date de contact:

Uniunea Naționala a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA)

Strada Ștefan Greceanu nr. 7, Ap. 2, Sector 2, București

Manager de proiect – Iulian Petre

Tel: 0724 355 878

unopa@unopa.ro    

www.unopa.ro





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sponsori și
parteneri:

© 2009 Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Toate drepturile rezervate.