186 de pacienţii cu HIV/SIDA – fără medicamente care să-i ţină în viaţă

Realitatea Media
186 de pacienţii cu HIV/SIDA – fără medicamente care să-i ţină în viaţă
Marti, 12.05.2009

Nemţenii cu HIV/SIDA sunt disperaţi pentru că nu au reuşit să intre în posesia tratamentului antiretroviral pentru această lună. “Suntem deja în 11 mai şi am rămas fără tratament. Dacă de obicei primeam medicamentele în ultima săptămână a lunii, iată că am intrat în a doua săptămână a lunii mai şi tot nu avem tratamentul pentru această lună. Am fost în fiecare zi la spital să mă interesez dacă au sosit medicamentele şi de fiecare dată m-am întors cu mâna goală. Scuze se găsesc întotdeauna: că bugetul a ajuns târziu de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, că nu s-au făcut încă licitaţiile, că nu au fost îndeplinite încă termenele legale, şi tot aşa. Din nefericire, toată această birocraţie ne omoară pe noi şi copii noştri la propriu”, a spus Toader Blaga, preşedinte al Asociaţiei “Alexiana” formată din tineri cu HIV/SIDA şi din părinţi ai copiilor infectaţi cu acest virus.

Pentru aceşti pacienţi, continuitatea tratamentului antiretroviral este foarte importantă. Întreruperile fac ineficiente schemele de tratament care trebuie înlocuite apoi cu altele mai puternice, mai complexe. “Avem persoane care sunt deja aproape de finalul posibilităţilor de combinare a medicamentelor şi care riscă să rămână fără soluţii. Astfel, prin absenţa medicamentelor suntem condamnaţi la moarte a doua oară”, a adăugat Toader Blaga.

186 de nemţeni sunt în acest moment sub tratament antiretroviral. Aceştia aşteaptă cu sufletul la gură sosirea medicamentelor care, efectiv, sunt şansa lor la viaţă. Conducerea Spitalului Judeţean Neamţ, în cadrul căruia funcţionează un serviciu special dedicat acestei categorii de bolnavi, îi asigură că problema va fi rezolvată cât de curând. “Am vorbit chiar astăzi cu şeful secţiei de infecţioase, dr. Valentin Goga, care se ocupă de acest program şi urmează ca medicamentele să ajungă cât se paote de repede la bolnavi. Astăzi mai târziu (ieri – n.r.) sau mâine, acestea vor fi în farmacia spitalului de unde beneficiarii şi le pot lua. Probabil sunt unele probleme de transport de nu au ajuns încă”, a precizat dr. Sorin Ciobanu, director medical al SJ Neamţ.

Pacienţii cu HIV/SIDA speră că nu e vorba doar de promisiuni deşarte şi că vor reuşi, de astăzi, să-şi ia tratamentul acordat gratuit prin lege, pe care altfel mulţi dintre ei nu şi l-ar putea permite având în vedere că unele scheme de tratament ajung să coste şi 1.000 euro pe lună.
R.R





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sponsori și
parteneri:

© 2009 Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Toate drepturile rezervate.