Comunicat de presă

                                                                                                    05.12.2022

Strategia Națională HIV/SIDA trebuie să producă o schimbare majoră în gestionarea problematicii HIV din România.

Federația UNOPA, în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof.Dr. Matei Balș”, Centrul Român HIV/SIDA și Academia Europeană de HIV/SIDA, au organizat astăzi evenimentul dezbatere Programul de tratament HIV în România – prezent și perspective, eveniment organizat în contextul Zilei Mondiale SIDA, care este marcată în fiecare an, la nivel mondial, în data de 1 Decembrie.

Evenimentul a adus în atenția publică problemele cu care se confruntă în continuare pacienții cu HIV din România, chiar dacă lucrurile s-au îmbunătățit semnificativ în ultimul an. Există în continuare pacienți în unele județe afectați de întreruperi de tratament sau eliberarea acestuia doar pentru câteva zile, există pacienți care reclamă întârzieri în efectuarea analizelor specifice în unele zone ale țării, există în continuare cazuri de discriminare în accesarea serviciilor medicale, altele decât cele de boli infecțioase.

Totodată activitatea de prevenire a infecției cu HIV trebuie dezvoltată la nivel național, întrucât în ultimii ani acțiunile în această direcție sunt extrem de reduse, la fel, activitatea de testare trebuie revigorată, întrucât pandemia COVID a redus la jumătate numărul de teste HIV care se efectuează anual, scăzând în consecință numărul de cazuri diagnosticate, ceea ce face ca în populație să rămână multe persoane infectate nediagnosticate, cu riscuri majore pentru sănătatea publică.

În deschiderea evenimentului, Prof. Dr. Alexandru Rafila, a declarat că „e un mare câștig că după 15 ani avem a doua strategie de control a infecției HIV/SIDA în România, din 2007 nu mai aveam o astfel de strategie. Existența unei strategii nu este suficientă, trebuie să ai resurse și voință ca să poți să o implementezi. Principalul element care ar trebui să existe în politicile de sănătate este alocarea de resurse, o astfel de strategie fără resursele necesare nu este posibil de implementat. În anul 2023 sper să avem ințelepciunea, profesonalismul și resursele necesare astfel încât să existe suficiente stocuri de medicamente în centrele regionale pentru pacienți”.

Dna Dr. Diana Loreta Păun, din cadrul Administrației Prezidențiale, a declarat cu această ocazie: „Astăzi este Ziua Mondială a Voluntariatului, ocazie cu care Președintele României a conferit Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social în Grad de Cavaler Uniunii Naționale a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Acesta este un semn de apreciere pentru activitatea neobosită în sprijinul celor aflați în nevoie, pentru sprijinul, altruismul, dedicarea și preocuparea permanentă manifestată în promovarea valorilor și principiilor de solidaritate socială. Orice oportunitate de creștere a gradului de conștientizare și sensibilizare în scopul îmbunătățirii clității vieții persoanelor care trăiesc cu diverse afecțiuni trebuie valorificată. Ziua Mondială SIDA are potențialul de a crește vizibilitatea acestei pobleme globle de sănătate publică”.

Prezent la eveniment, Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel, Președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României a spus că „România a fost prima țară din lume care în 2000-2001 a dat acces universal la terapia antiretrovirală. Am propus atunci lumii ca terapia să fie folosită ca armă de prevenție. Un lucru foarte bun pe care l-am facut a fost că ne-am preocupat de transmiterea verticlă, de la mamă la făt, și așa se face, că în momentul de față prevalența în România este de 0.07%. Pentru anul 2023 trebuie să folosim terapia ca prevenție, cu tratament pacientul devine nedetectabil, adică dacă e nedetectabil nu transmite, Nedetectabil = Netransmisibil și acest lucru trebuie implementat de sus și până jos, pentru scăderea ratei de transmitere în populație, evident scăzând astfel și costurile pentru acest program de sănătate. Dacă discutăm de Strategie, în planul de acțiune din ea evident că va trebui să includem și profilaxia preexpunere, PREP”.

Dr. Mariana Mărdărescu, Coordonatorul Compartimentului de Monitorizare a infecției HIV/SIDA în România din cadrul INBI „Prof. Dr. Matei Balș a semnalat că „În anii 2021 – 2022 au fost numărate peste 1,5 milioane de persoane în întreaga lume că și cazuri noi de infecție HIV. 38 de milioane de persoane care trăiesc cu HIV la nivel mondial. În Europa în 2021 au fost semnalate 106.000 cazuri (fără Rusia). În România la data de 30 septembrie 2022 aveam 17.708 persoane cu HIV în viață, din care 13.985 în tratamet antiretroviral. Căile de transmitere principale la noile cazuri sunt sex neprotejat heterosexual (60% din cazuri), sex neprotejat în rândul bărbaților care fac sex cu alți bărbați (31% din cazuri), consumatori de droguri injectabile (7% din cazuri)”.

Sunt în continuare probleme de care se lovesc pacienții în accesarea tratamentului și a serviciilor medicale necesare. Sunt județe unde încă mai apar probleme legate de continuitatea tratmentului, au fost județe unde s-a intrerupt chiar tratamentul pentru câteva zile. Problema nu a fost atât bugetarea, cât mai ales birocrația achizițiilor publice și greutatea livrării comenzilor de către distribuitorii de medicamente. Mai sunt și aspecte care pot fi imbunătățite printr-un respect mai mare al conducerii unor spitale pentru pacient atunci când fac regulile, nu este nevoie ca pacientul să vină de dimineață să fie înregistrat și abia după amiază să-i fie eliberate medicamentele, alte județe reușesc să facă asta într-un timp mult mai scurt, de o oră, două, ceea ce ar ajuta mult pacienții” a declarat Iulian Petre, Director Executiv UNOPA.

Date oficiale la data de 30 septembrie 2022

Conform datelor furnizate de Compartimentul pentru Monitorizarea și Evaluarea Infecției HIV/SIDA în România (www.cnlas.ro), la 30 septembrie 2022 erau în viață 17.708 persoane infectate HIV în România. În anul 2022 au fost diagnosticate 445 cazuri noi de infecție HIV în România, din care 82% bărbați și 18% femei. Căile de transmitere frecvente în cazul persoanelor diagnosticate în 2022 sunt: sex neprotejat (heterosexual) – 60,4%, sex neprotejat (bărbați care fac sex cu alți bărbați) – 31,2%, consum de droguri injectabile – 6,8%.

Pentru mai multe informații:

Iulian Petre, Director Executiv UNOPA

Tel. 0724.355.878

E-mail: iulian.petre@unopa.ro

Descarca aici comunicat pdf





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sponsori și
parteneri:

© 2009 Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Toate drepturile rezervate.