A iesit testul pozitiv. Ce fac acum?

Un test rapid de sânge a ieșit pozitiv, confirmarea de la spitalul de boli infecțioase a ieșit pozitivă, ce fac acum?

Orice problemă de sănătate poate reprezenta un factor stresor și poate afecta calitatea vieții pe care o ai. În momentul în care descoperi că ai HIV, poți să simți că viața ta s-a sfârșit și că e povară pe care nu o poți duce până la capăt. E firesc să te simți speriat, furios, vinovat sau trist, nu încerca să inhibi aceste emoții deoarece sunt sănătoase. Te confrunți cu o pierdere, iar această pierdere are anumite etape ce reprezintă un plin proces de schimbare a vieții tale.

Orice pierdere reprezintă o oportunitate, fie că îți dorești sau nu, de a te adapta noilor condiții de viață. Iar cum omul este o ființă socială, are nevoie de sprijinul celor din jur, așa că nu te izola – discută cu cineva de încredere despre starea ta, apelează la un specialist dacă este cazul, participă la un grup de suport și cunoaște persoane care se confruntă cu aceleași experiențe ca și tine.

Urmează cu strictețe tratamentul prescris de medic, iar dacă apar efecte adverse, nu renunța la tratament, ci discută cu medicul tău sau cu alți pacienți. HIV-ul se tratează, aceasta rămâne doar o infecție cronică iar dacă urmezi tratament și ajungi la statutul de nedetectabilitate nu o mai poți transmite pe cale sexuală.

Acceptarea diagnosticului reprezintă un proces care poate avea urcușuri și coborâșuri multe,  iar procesul diferă ca durată de la persoană la persoană, în funcție de disponibilitatea și resursele interioare și exterioare – în timp o să descoperi că această pierdere te-a schimbat, rezultatul schimbării fiind doar responsabilitatea ta.





Un răspuns la “A iesit testul pozitiv. Ce fac acum?”

  1. vasile spune:

    buna ziua! miam facut un test hiv pentru angajare a iesit Rezultate 0.09 Ser Reactiv nu stiu sa interpretez asta ma puteti ajuta necesita un al doilea test?

Dă-i un răspuns lui vasile Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sponsori și
parteneri:

© 2009 Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Toate drepturile rezervate.